B***** E*********** J*********** A*** C***** L******
PetentI*********
CreditorR******** S**
DebitorAdmite cererea formulată de Biroul Individual al executorului judecătoresc Albu Cornel Leonard. Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravenţiilor seria ISCTR nr. 710990111/10.07.2017 încheiat de creditorul Inspectoratul de Stat pentru Control în Transportul Rutier, împotriva debitoarei R******** S**, cu sediul în comuna Grădiştea, satul Linia, nr.280, judeţul Vâlcea. Autorizează creditorul Inspectoratul de Stat pentru Control în Transportul Rutier, cu sediul în municipiul Bucureşti, b-dul Dinicu Golescu, nr.38, sect.1, să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinsă în titlul executoriu,respectiv a sumei de 300 lei, prin toate modalităţile de executare prevăzute de lege. Fără cale de atac. Pronunţată, azi 23 decembrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile legii.
Incheiere de executare silita 615/2019 din 23.12.2019amână pronunţarea la data de 23.12.2019,când pronunţarea se va putea face şi prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile legii.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.12.2019