C***** R******** P*** P*****
PetentŞ***** A*******
IntimatAdmite cererea formulată de petenta Primăria Comunei Războieni, prin primar, în contradictoriu cu intimatul Ş***** A*******. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 500 lei aplicată intimatei prin procesul-verbal seria seria PNTY nr. 0022854/12.07.2018, cu sancţiunea obligării intimatei la prestarea de 37 ore de activitate în folosul comunităţii. Obligă pe intimată să efectueze un număr de 37 ore de activitate în folosul comunităţii, în domeniile şi locurile ce vor fi stabilite de petentă, cu respectarea dispoziţiilor O.G. nr. 55/2002. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra-Neamţ, sub sanc?iunea anulării. Pronunţată astăzi, 24.09.2020, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 2627/2020 din 24.09.2020Amână judecarea cauzei la data de 24.09.2020 pentru administrare probe.
Incheiere de sedinta din 21.05.2020