B** M********* V***** V***** D*****
PetentP***** B*** S*
CreditorF***** N****** A****
DebitorAdmite cererea formulată de către executorul judecătoresc Biroul Executorului Judecătoresc MĂRGINEANU VIOREL VICTOR DANIEL, şi în consecinţă: Încuviinţează executarea silită, solicitată de creditoarea PATRIA BANK S.A., împotriva debitorul FARCAŞ NICOLE-AVRAM. Autorizează creditoarea să treacă la executarea silită prin toate modalităţile prevăzute de lege, a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu constând în Contractul de credit ,,Credit Imediat’’ nr. 507175 din data de 31.10.2017, încheiat între PATRIA BANK S.A. şi debitorul FARCAŞ NICOLAE-AVRAM, pentru realizarea creanţei în sumă de 3.365,96 lei reprezentând debit neachitat,calculat la data 28.10.2019, la care se adaugă dobânzile, comisioanele şi alte sume prevăzute în titlul executoriu sau datorate în baza legii, ce vor fi calculate până la data achitării integrale, la care se adaugă şi cheltuielile de executare în dosarul execuţional nr. 4137/2019. Definitivă. Pronunţată azi, 15 noiembrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de executare silita 11812/2019 din 15.11.2019