H*** F*******
ContestatorM********* O*****
IntimatAdmite excepţia perimării invocată de instanţă din oficiu. Constată perimată contestaţia la executare formulată de contestatorul H*** F******* în contradictoriu cu intimatul M********* O*****. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare la Tribunalul Bihor. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Oradea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 28.01.2021.
Hotarare 485/2021 din 28.01.2021Respinge cererea de repunere în termenul de formulare a contestaţiei la executare împotriva titlului executoriu nr. 540928/24.10.2017, formulată de contestatorul H*** F*******. Respinge excepţia tardivită?ii formulării contestaţiei la executare împotriva titlului executoriu nr. 540928/24.10.2017, invocată de intimat. Admite cererea de suspendare a judecării cauzei cauzei formulată de contestator şi, în consecinţă, în temeiul art. 413 alin. 1 punct 1 Cod proc. civilă, dispune suspendarea judecării cauzei privind pe contestatorul H*** F*******, în contradictoriu cu intimatul M********* O*****, până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate în dosarul nr. 16461/271/2019 aflat pe rolul Judecătoriei Oradea. Trimite dosarul spre păstrare în arhiva instanţei. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei cu privire la soluţia dată cererii de repunere în termen şi excepţiei tardivităţii şi cu drept de recurs pe toata durata suspendării cursului judecării procesului cu privire la soluţia dată cererii de suspendare a executării silite. Pronun?ată în şedinţă publică, azi, 12.11.2019.
Incheiere suspendare din 12.11.2019amana pronuntarea la data de 12.11.2019, pentru cererea de repunere în termen, excepţia tardivitatii, suspendarea cauzei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.10.2019