A****** I****
Inculpatbaza art 336 alin 1 Cp cu aplic art 396 alin 10 Cpp condamnă pe inculpatul A****** I**** la pedeapsa de 8 luni închisoare. În baza art 91 alin 1 Cp dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 2 ani. În baza art 91 alin 4 Cp atrage atenţia inculpatului A****** I****, ca pe perioada termenului de suspendare să nu mai săvârşească alte infracţiuni şi să respecte obligaţiile şi măsurile de supraveghere impuse de instanţă prin prezenta hotărâte. În baza art 93 alin 1 Cp pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art 93 alin 2 Cp impune condamnatului ca pe perioada aceluiaşi termen să nu părăsească ţara decât cu acordul instanţei, Instanţa ia act că în prezent inculpatul nu se află în ţară, obligaţia fiind valabilă începând cu prima ocazie a revenirii acestuia în ţară, în cazul în care acesta mai părăseşte teritoriul ţării. În baza art 93 alin 3 Cp , pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Serviciului de Salubritate şi Spaţii verzi din cadrul Primăriei Brăila. În baza art 274 alin 1 Cpp obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 370 de lei urmărire penală şi judecată. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 28.09.2020
Hotarare 1101/2020 din 28.09.2020Amână pronun?area la data de 28 septembrie 2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.09.2020în baza art. 43 al.2 din Decretul 195 /16.03.2020 al Presedintelui României privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României se constată SUSPENDATĂ DE DREPT solutionarea cauzei.
Incheiere suspendare din 10.04.2020pentru a se depune acte in circumstantiere
Incheiere de sedinta din 07.02.2020