S**** J******** C******* M**** Ş* A********
PetentŢ*** A*******
CreditorAdmite în parte cererea formulată de petentul Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti Jurchescu Cristian Mihai şi Asociaţii, privind pe creditoarea Tira Anişoara şi pe debitorii Curtea de Apel Timişoara şi Tribunalul Timiş. Încuviinţează executarea silită a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1245 din 10.11.2009 pronunţată de Tribunalul Caras-Severin, definitivă prin decizia civilă nr. 603 din data de 17.03.2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în ceea ce priveşte debitorul Curtea de Apel Timişoara, pentru realizarea creanţei având ca diferenţele salariale rezultate din aplicarea majorărilor salariale de 5% începând cu data de 01.01.2007 raportat la luna decembrie 2006, de 2% începând cu 1.04.2007 raportat la luna martie 2007 şi de 11% începând cu 1.10.2007 raportat la luna septembrie 2007, sume care se vor reactualiza cu rata inflaţiei începând cu data de 1.02.2007 şi până la data plăţii lor efective,la care se adaugă cheltuielile de executare silită, în toate modalităţile de executare prevăzute de lege. Respinge cererea de încuviinţare a executării silite în raport cu debitorul Tribunalul Timiş, ca neîntemeiată Fără cale de atac în ceea ce priveşte soluţia de admitere. Cu drept de apel pentru creditor în termen de 15 zile de la comunicare în ceea ce priveşte soluţia de respingere. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 23.05.2019.
Incheiere de executare silita 5865/2019 din 23.05.2019