T******* T**** S**
Parte civilăB********* S****
InculpatG*** S*** T**** S**
Parte civilăS**** T**** S**
Parte civilăA****** I***** S**
Parte civilăÎn temeiul dispoziţiilor art. 244 alin. 1 şi 2 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă inculpatul B********* S**** – la pedeapsa de: - 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată (14 acte materiale); În temeiul dispoziţiilor art. 67 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal, pe o perioadă de 3 (trei) ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal. În temeiul dispoziţiilor art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 (doi) ani închisoare aplicată inculpatului, pe un termen de supraveghere de 3 (trei) ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit în condiţiile art. 92 Cod penal. În temeiul dispoziţiilor art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul dispoziţiilor art. 93 alin. 2 lit. b) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Bucureşti. În baza art. 94 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) Cod penal, se comunică Serviciului de Probaţiune Bucureşti. În temeiul dispoziţiilor art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Direc?iei Generale de Asisten?ă Socială ?i Protec?ie a Copilului Sector I sau a Administra?iei Domeniului Public Bucure?ti-Sector I, pe o perioadă de 80 (optzeci) de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. 4 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În temeiul dispoziţiilor art. 17 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit. g) Cod procedură penală, încetează procesul penal faţă de inculpatul Kovari Robert Roland, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. 1 şi 2 Cod penal, constatând împăcarea părţilor. În baza art. 397 Cod procedură penală raportat la art. 25 Cod procedură penală şi art. 159 alin. 2 Cod penal, constată stinsă acţiunea civilă exercitată de partea civilă S.C. „Linde Gaz Romania” S.R.L. . În baza art. 275 alin. 2 lit. b) Cod procedură penală obligă inculpatul Kovari Robert Roland şi persoana vătămată S.C. „Linde Gaz Romania” S.R.L. la plata sumei de 400 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 397 Cod procedură penală raportat la art. 25 Cod procedură penală, admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă S.C. „Tehnogas Turom” S.R.L., şi în consecinţă obligă inculpatul B********* S**** la plata către această parte civilă a sumei de 16.051 (şaisprezecemiicincizecişiunu) lei cu titlu de daune materiale. În baza art. 397 Cod procedură penală raportat la art. 25 Cod procedură penală, admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă S.C. „Sviss Trade” S.R.L., şi în consecinţă obligă inculpatul B********* S**** la plata către această parte civilă a sumei de 29.679 (douăzecişinoumiişasesuteşaptezecişinouă) lei cu titlu de daune materiale. În baza art. 397 Cod procedură penală raportat la art. 25 Cod procedură penală, admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă S.C. „Autonet Import” S.R.L., şi în consecinţă obligă inculpatul B********* S**** la plata către această parte civilă a sumei de 33.743,57 (treizecişitreimiişaptesutepatruzecişitreileişicincizecişişaptebani) lei cu titlu de daune materiale. În baza art. 397 Cod procedură penală raportat la art. 25 Cod procedură penală, admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă S.C. „Ready” S.R.L., şi în consecinţă obligă inculpatul B********* S**** la plata către această parte civilă a sumei de 18.350 (optsprezecemiitreisutecincizeci) lei cu titlu de daune materiale. În baza art. 397 Cod procedură penală raportat la art. 25 Cod procedură penală, admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă S.C. „Adix Technik” S.R.L., şi în consecinţă obligă inculpatul B********* S**** la plata către această parte civilă a sumei de 29.912 (douăzecişinouămiinouăsutedoisprezece) lei cu titlu de daune materiale. În baza art. 397 Cod procedură penală raportat la art. 25 Cod procedură penală, admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă S.C. „Cash is King” S.R.L., şi în consecinţă obligă inculpatul B********* S**** la plata către această parte civilă a sumei de 116.114,46 (unasutăşaisprezecemiiunasutăpaisprezeceleişipatruzecişişasebani) lei cu titlu de daune materiale. În baza art. 397 Cod procedură penală raportat la art. 25 Cod procedură penală, admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă S.C. „MJ Maillis Romania” S.A., şi în consecinţă obligă inculpatul B********* S**** la plata către această parte civilă a sumei de 50.356,01 (cincizecimiitreisutecincizecişişaseleişiunban) lei cu titlu de daune materiale. În baza art. 397 Cod procedură penală raportat la art. 25 Cod procedură penală, admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă S.C. „Bizmed” S.R.L., şi în consecinţă obligă inculpatul B********* S**** la plata către această parte civilă a sumei de 10.788 (zecemiişaptesuteoptzecişiopt) lei cu titlu de daune materiale. În baza art. 397 Cod procedură penală raportat la art. 25 Cod procedură penală, admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă S.C. „Triton” S.R.L., şi în consecinţă obligă inculpatul B********* S**** la plata către această parte civilă a sumei de 33.962,62 (treizecişitreimiinouăsuteşaizecişidoileişişaizecişidoibani) lei cu titlu de daune materiale. În baza art. 397 Cod procedură penală raportat la art. 25 Cod procedură penală, admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă S.C. „Zad Tiara” S.R.L. prin lichidator Expert SPRL, şi în consecinţă obligă inculpatul B********* S**** la plata către această parte civilă a sumei de 6.041 (şasemiipatruzecişiunu) lei cu titlu de daune materiale. În baza art. 397 Cod procedură penală raportat la art. 25 Cod procedură penală, admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă S.C. „Global Star Trade” S.R.L., şi în consecinţă obligă inculpatul B********* S**** la plata către această parte civilă a sumei de 16.110,08 (şaisprezecemiiunasutăzeceleişioptbani) lei cu titlu de daune materiale. În baza art. 397 Cod procedură penală raportat la art. 25 Cod procedură penală, admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă S.C. „Rolfit-Service” S.R.L., şi în consecinţă obligă inculpatul B********* S**** la plata către această parte civilă a sumei de 6.000 (şasemii) Euro şi 7796 (şaptemiişaptesutenouăzecişişase) lei cu titlu de daune materiale. În baza art. 397 Cod procedură penală raportat la art. 25 Cod procedură penală, admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă S.C. „A.E.G. Tech” S.R.L., şi în consecinţă obligă inculpatul B********* S**** la plata către această parte civilă a sumei de 13.243,02 (treisprezecemiidouăsutepatruzecişitreileişidoibani) lei cu titlu de daune materiale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 11 noiembrie 2020.
Hotarare 2027/2020 din 11.11.2020Amână pronunţarea la data de 11 noiembrie 2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.11.2020Stabileşte termen de pronunţare la data de 04.11.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.10.2020T: 21.10.2020 - încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul inculpatului
Incheiere de sedinta din 16.09.2020T: 16.09.2020 - pentru îndeplinirea procedurii de citare
Incheiere de sedinta din 29.07.2020T: 29.07.2020 - pentru îndeplinirea procedurii de citare; pentru solicitarea cazierului actualizat al inculpatului
Incheiere de sedinta din 24.06.2020