O***** N******* P*** P*****
ReclamantE**** M******
PârâtD****** C******
PârâtAdmite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul ***, în contradictoriu cu pârâ?ii *** ?i ***. Obligă pârâta *** la plata către reclamant a sumei de 487,77 lei, compusă din suma de 397,73 lei, reprezentând contravaloarea livrării de agent termic aferent perioadei 31.05.2015 – 09.05.2017 şi din suma de 90,04 lei, reprezentând accesorii calculate la debitul principal din perioada 31.05.2015 – 09.05.2017, precum şi la plata penalităţilor de întârziere pentru neachitarea debitului principal, calculate începând cu luna septembrie 2018 şi până la data plăţii efective a debitului principal. Respinge, în rest, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul ***, în contradictoriu cu pârâtul ***. Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâ?ilor la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de a formula cerere de apel, care se depune la Judecătoria Constanţa, în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei hotărâri. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 15.11.2019.
Hotarare 12555/2019 din 15.11.2019Amână pronunţarea la data de 15.11.2019. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 06.11.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.11.2019Amână pronunţarea la data de 06.11.2019. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 25.10.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.10.2019Amână pronunţarea la data de 25.10.2019, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10.10.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.10.2019