M********* R** V************** E*******************
PetentB*** E****
IntimatAdmite cererea formulată de petentul Municipiul Rm.Vâlcea Direcţia Economico – Financiară, în contradictoriu cu intimatul B*** E****. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 500 lei aplicată intimatului prin procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria PA nr. 1155423 din 20.06.2017 întocmit de IPJ Sibiu, cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, pe o durată de 25 ore. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Rm.Vâlcea. Pronunţată azi, 13 decembrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 7471/2019 din 13.12.2019