R** & R** S***
ReclamantS**** C*******
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta S.C. R** & R** S*** în contradictoriu pârâtul S**** C*******, având ca obiect cerere de valoare redusă şi, în consecinţă: Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 115,15 lei, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate, suma de 1461,93 reprezentând contravaloarea unui mininod a 57 euro şi a unui ONT a 250 euro, precum şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere pentru neplata la termen a contravalorii serviciilor prestate calculate de la data scadenţei fiecărei facturi şi până la data plăţii efective. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel care se depune la Judecătoria Salonta, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Hotararecameraconsiliu337/2019 din 29.07.2019