N****** R**** V*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1, 2 şi alin. 4 Cod procedură penală, stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului NICOARĂ RAREŞ VASILEpentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 1 din Codul penal. În baza art. 396 alin. 1, 2 şi alin. 4 Cod procedură penală, stabileşte pedeapsa de 8 luni închisoare în sarcina inculpatului NICOARĂ RAREŞ VASILEpentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 din Codul penal. În baza art. 38 şi art. 39 alin. 1 lit. b) din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 8 luni închisoare, la care se adaugă un spor obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă (de 8 luni închisoare), respectiv 2 luni şi 20 zile închisoare, aplicând inculpatului pedeapsa rezultantă de 10 luni şi 20 zile închisoare. În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C.pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C.pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Satu Mare, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Satu Mare. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.03.2020.
Hotarare 287/2020 din 10.03.2020amână pronunţarea la data de 10.03.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.03.2020