H***** I****** M****
PetentI************ D* P****** A* J******** I****
IntimatRespinge ca neîntemeiată plângerea contravenţională formulată de către petenta HERCIU IERMINA-MARIA în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN ILFOV, împotriva procesului-verbal seria PIFW nr. 051361/20.07.2019, întocmit de intimat. Ia act de faptul că petenta solicită cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 30.06.2020.
Hotarare 3687/2020 din 30.06.2020Amână pronunţarea la data de 30.06.2020, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15.06.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.06.2020Suspendat de drept în baza art. 42 al. 6 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă.
Incheiere suspendare din 06.04.2020faţă de lipsă răspunslui Direcţiei de Drumuri şi Poduri Bucureşti la adresa instanţei
Incheiere de sedinta din 24.02.2020Revine cu adresă către Direcţia de Drumuri şi Poduri Bucureşti, inclusiv prin fax şi e-mail, cu o copie a răspunsului primit din partea C.N.A.I.R., cu menţiunea de a preciza dacă la data de 04.09.2019, pe Autostrada 3, pe sensul de mers către Bucureşti, la km 10, viteza maximă legală era de 100 km/h, precum şi de a preciza locul de amplasare a indicatorului de limitare a vitezei, sub sancţiunea amenzii judiciare, în contextul în care răspunsurile celor două instituţii sunt contradictorii şi în niciunul nu se arată locul de amplasare a indicatorului. Amână judecata cauzei la data de 24.02.2020, ora 10:00, Completul civil C14, Sala 3, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25.11.2019.
Incheiere de sedinta din 27.01.2020Emite o adresă către Direcţia de Drumuri şi Poduri Bucureşti, inclusiv prin fax şi e-mail, cu menţiunea de a preciza dacă la data de 04.09.2019, pe Autostrada A3, pe sensul de mers către Bucureşti, la km 10, viteza maximă legală era de 100 km/h, cu indicarea, după caz, a locului de amplasare a indicatorului de limitare a vitezei, sub sancţiunea amenzii judiciare. Amână judecata cauzei la data de 27.01.2020, ora 08:30, Completul civil C14, Sala 3, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25.11.2019.
Incheiere de sedinta din 25.11.2019În vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 28.10.2019