G******** M****
ReclamantC*** J******** D E****** A****
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâta să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantei, începând cu data de 01.01.2019, luând în considerare salariile brute menţionate în adeverinţa nr.461/B/28.11.2018 eliberată de SC Ladimar Prestige SRL. Executorie provizoriu de drept. Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeş.
Hotarare 4608/2019 din 26.11.2019Emite adresă pârâtei, cu avertisment de amendă în atenţia consilierului juridic responsabil cu prezenta cauză, cu menţiunea de a depune la dosar decizia de respingere a cererii de valorificare sau copie conformă cu originalul de pe cererea de valorificare. Amână judecarea cauzei la 26.11.2019. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Octombrie 2019, la Tribunalul Argeş - Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 01.10.2019Ia act de faptul că pârâta a depus întâmpinare cu depăşirea termenului legal, motiv pentru care dispune decăderea acesteia din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii în afara celor de ordine publică şi constată faptul că, până la acest moment, nu a fost invocată nici o excepţie de ordine publică. Încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisuri solicitată. Pune în vedere reprezentantului pârâtei ca la termenul următor să depună la dosar decizia de respingere a cererii de valorificare sau copie conformă cu originalul de pe cererea de valorificare. Estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la două termene de judecată. Amână judecarea cauzei la 01.10.2019. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Iunie 2019, Tribunalul Argeş - Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 11.06.2019