P******* G*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. (1) şi (2) C.pr.pen. raportat la art. 228 al. (1) C.pen, condamnă pe inculpatul P******* G*****, fiul lui Gheorghe şi Marina Titiana, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt (faptă din 17.06.2015). În baza art. 67 alin. (1) Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani. În temeiul art. 65 alin. (1) Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Ia act că persoana vătămată Solcan Viorel nu s-a constituit parte civilă în cursul procesului penal. În temeiul art. 404 alin. (4) C.proc.pen raportat la art. 274 alin. (1) C.proc.pen, obligă pe inculpatul P******* G***** la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli aferente urmăririi penale. În baza art. 274 alin. (1) teza finală C.proc.pen, onorariul apărătorului din oficiu din camera preliminară (868 lei) se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei şi va rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la data comunicării hotărârii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatului, a părţii civile şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 12.07.2021.
Hotarare 102/2021 din 12.07.2021În temeiul art. 391 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, stabileşte deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii la data de 12 iulie 2021, prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 iunie 2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.06.2021În temeiul art. 391 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, stabileşte deliberarea, redactarea şi pronunţarea hotărârii la data de 30 iunie 2021, prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.05.2021la 25.05.2021, ora 09:00 pentru citarea inculpatului ?i a martorului lipsă.
Incheiere de sedinta din 26.01.2021pentru a se solicita ancheta socială de la Primăria comunei Vorona Jud. Boto?ani
Incheiere de sedinta din 03.11.2020administrare probe.
Incheiere de sedinta din 06.10.2020pentru a se solicita rela?ii
Incheiere de sedinta din 01.09.2020pentru a se cita inculpatul cu mandata de aducere
Incheiere de sedinta din 14.07.2020Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, în temeiul art. 43 alin. (2) din Decretul nr. 195/2020, fără efectuarea vreunui act de procedură.
pentru a se cita inculpatul.
Incheiere de sedinta din 25.02.2020Amana cauza la 25.02.2020 în vederea aflării domiciliului inculpatului.
Incheiere de sedinta din 10.12.2019Pentru desemnarea unui avocat din oficiu.
Incheiere de sedinta din 12.11.2019