M****** N******* D*****
ReclamantC******** J******* S*** M*** - C****** D* E******* A P********** A***** C* H*******
PârâtRespinge ca fiind neîntemeiată cererea formulată de către reclamanta, în contradictoriu cu pârâta.Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea în acest sens urmând a fi depusă la Tribunalul Satu Mare.Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 08.10.2019.
Hotarare 375/2019 din 08.10.2019Amână pronunţarea la data de 08 octombrie 2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia parţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile disp.art.396 alin.2 Cod procedură civilă
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.09.2019