H***** V*** M****
PetentÎn baza art. 587 alin.1 CPP admite propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în ceea ce priveşte acordarea liberării condiţionate privind pe condamnatul H***** V*** M****, în prezent deţinut în Penitenciarul Satu Mare, în executarea pedepsei de 6ani şi 8 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 170/2017, emisă de Tribunalul Maramureş. Dispune punerea în libertate a condamnatului, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 232/2017, emis de Tribunalul Maramureş, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor de art. 104 Cod penal.
Hotarare 1589/2019 din 10.12.2019