O****** R********** C********* D* P* L**** T********* T****
ReclamantS* R********** S**
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul Oficiul Naţional al Registrului Comerţului – prin Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş, în contradictoriu cu pârâta S* R********** S**. Dispune dizolvarea S* R********** S**. Dispune înregistrarea prezentei hotărâri în registrul comerţului şi publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Dispune comunicarea hotărârii către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, în conformitate cu art. 237 al. 3 din Legea nr. 31/1990. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la efectuarea publicităţii conform art. 237 al. 3 şi 4 din Legea nr. 31/1990, care se va depune la Tribunalul Timiş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 08.07.2019.
Hotarare 663/2019 din 08.07.2019