V**** D***** M*****
InculpatG******* D****** E****
Parte civilăC***** C*******
Parte civilăB******* B********
Parte responsabilă civilmenteG******* M****
Parte civilăÎn baza art. 192 alin. (1) şi (2) Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. (2) şi (10) Cod procedură penală, condamnă inculpatul VIŞAN DANIEL-MARIUS, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 alin. (1) Cod penal. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Dolj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Dolj. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul entităţilor care funcţionează pe lângă Primăria Municipiului Băileşti, pe o perioada de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Latura civilă În temeiul art. 26 Cod procedură penală disjunge acţiunea civilă. Cheltuieli judiciare În baza art. 404 alin.(4) lit. "e" raportat la art. 274 alin.(1) Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 3.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (2.500 de lei urmărirea penală, respectiv 500 de lei camera preliminară şi judecata). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.12.2019.
Hotarare 221/2019 din 18.12.2019În temeiul art. 391 alin. 1 C. pr. pen. urmează ca deliberarea şi pronunţarea hotărârii să aibă loc la data de 18.12.2019. În temeiul art. 26 C.pr. pen. disjunge acţiunea civilă şi acordă termen pentru administrarea probatoriului încuviinţat la data de 29.01.2020. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.12.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.12.2019Admite cererea de prelungire a dreptului de circulaţie formulată de inculpatul VIŞAN DANIEL-MARIUS. În baza art. 111 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002. Dispune prelungirea dreptului de circulaţie pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 10.12.2019 şi până la data de 08.01.2020 inclusiv. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 10.12.2019.
Incheiere de sedinta din 10.12.2019Ia act de cererile de constituire parte civilă formulate de Goiceanu Elena-Daniela, G******* M**** şi C***** C*******. Dispune conceptarea părtii civile G******* M**** şi acordă termen la data de 11.12.2019 .
Incheiere de sedinta din 13.11.2019Admite cererea de prelungire a dreptului de circulaţie formulată de inculpatul VIŞAN DANIEL-MARIUS. În baza art. 111 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002. Dispune prelungirea dreptului de circulaţie pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 06.11.2019 şi până la data de 05.12.2019, inclusiv. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 06.11.2019.
Incheiere de sedinta din 06.11.2019