P**** C********
InculpatM***** A*****
InculpatM********* C************* S* S********* I*************
Parte civilăÎn baza art. 342 rap. la art. 36 şi art. 41 C.proc.pen, constată că Tribunalul Timiş este competent să soluţioneze cauza. În baza art. 346 alin. (4) C.proc.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 140/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Timişoara privind pe inculpaţii P. C., trimis în judecată pentru săvâr?irea infrac?iunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prev. de art. 181 alin.(1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi M. A., trimis în judecată pentru săvâr?irea infrac?iunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prev. de art. 48 alin.(1) Cod penal rap. la art. 181 alin.(1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 Cod penal, legalitatea actelor de urmărire penală efectuate în cauză şi legalitatea probelor, cu excep?ia celor excluse prin încheierea de cameră preliminară din data de 12.11.2019 dată în procedura prev. de art. 345 C.proc.pen.: convorbirile consemnate în cuprinsul - procesului verbal de redare a unor convorbiri din perioada 02.02.2012-01.04.2012 stocate pe suport optic CD+R marca Maxell, ..întocmit la data de 05.11.2018 (f. 62-99 vol.27 dup), procesului verbal de redare a unor convorbiri din perioada 02.02.2012-01.04.2012 stocate pe suport optic DVD-R marca Verbatim, cu seria .., întocmit la data de 06.11.2018 (f. 100-107 vol.27 dup), precum şi traduceri din limba italiană a convorbirilor (f. 37-61 vol.27 dup), şi suporţii care conţin rezultatul activităţilor de supraveghere tehnică, conform art. 102 alin. (2) C.proc.pen. Menţine dispoziţiile încheierii de şedinţă din 12.11.2019 pronunţată de Judecătorul de Cameră Preliminară. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii P. C. şi M. A. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 20.01.2020.
Incheierefinalacamerapreliminara din 20.01.2020amana pronuntarea la data de 20.01.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.01.2020În baza art. 345 alin.(1) şi (2) Cod procedură penală admite în parte cererile şi excepţiile formulate de inculpatul P. C., prin avocat, şi în consecinţă: În baza art. 281 alin.(1) lit. b) C.proc.pen., art. 102 alin.(2)-(4) C.proc.pen. şi cu aplicarea deciziilor nr. 51/2016, nr. 302/2017, nr. 26/2019 ale Curţii Constituţionale, constată nulitatea punerii în executare a măsurilor de supraveghere dispuse prin încheierea penală nr. 30/02 februarie 2012 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş, încheierea penală nr. 46/10 februarie 2012 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş şi prelungite prin încheierea penală nr. 75/02 martie 2012 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş (f. 4-9 vol.29 dup) şi efectuate în baza autorizaţiilor nr. 42 din 02.02.2012, nr. 81/10.02.2012, nr. 144/02.03.2012, emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş preluate, în copie, din dosarul nr. 357/D/P/2014 al DIICOT – Serviciul Teritorial Timişoara, prin procesul verbal întocmit de organele de urmărire penală la data de 21.03.2018. În baza art. 102 alin.(2)-(4) Cod procedură penală exclude din materialul probatoriu probele constând în: convorbirile consemnate în cuprinsul - procesului verbal de redare a unor convorbiri din perioada 02.02.2012-01.04.2012 stocate pe suport optic CD+R marca Maxell, cu seria .. întocmit la data de 05.11.2018 (f. 62-99 vol.27 dup), procesului verbal de redare a unor convorbiri din perioada 02.02.2012-01.04.2012 stocate pe suport optic DVD-R marca Verbatim, cu seria .. întocmit la data de 06.11.2018 (f. 100-107 vol.27 dup), precum şi traduceri din limba italiană a convorbirilor (f. 37-61 vol.27 dup). Dispune îndepărtarea de la dosarul cauzei a acestor mijloace de probă şi a suporţilor care conţin rezultatul activităţilor de supraveghere tehnică. Respinge în rest cererile şi excepţiile formulate de inculpatul P. C.. Dispune comunicarea prezentei încheieri Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Timişoara, procurorul urmând a comunica judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii, conform dispoziţiilor art. 345 alin.(3) C.proc.pen. Cu drept de contestaţie odată cu încheierea pronunţată conform art. 346 C.proc.pen. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 12.11.2019.
Incheiere camera preliminara din 12.11.2019amana pronuntarea la data de 12.11.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.11.2019in baza art. 391 alin. 2 CPP, amana pronuntarea la data de 06.11.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.10.2019in baza art. 391 alin. 1 stabileste termen pentru deliberare si pronuntare la data de 29.10.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.10.2019amana cauza la data de 21.10.2019, ora 10.00
Incheiere de sedintaamana cauza la data de 14.10.2019 in vederea revenirii cu adresa la PTT precum si pentru a se emite o adresa catre DNA-ST Timisoara
Incheiere de sedinta din 04.10.2019amana cauza la data de 04.10.2019, ora 09.00, pentru când se va efectua adresa dispusa de judecatorul de camera preliminară catre DIICOT- ST Timisoara
Incheiere de sedinta din 13.09.2019amana cauza la data de 13.09.2019 in vederea efectuarii unei adresei catre DNA potrivit cererii inculpatului Pronk Cristian.
Incheiere de sedinta din 27.08.2019