Dosar 14349/55/2018 din 25.04.2019

restabilirea echilibrului contractual


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 14349/55/2018
Data dosar:
25.04.2019
Instanta:
Tribunalul Arad
Departament:
SECTIA a II-a CIVILA
Obiect:
restabilirea echilibrului contractual
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.03.2021 la ora 12:30

    Complet: C1-LP-2021
  • Soluţionare

    I. Respinge excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtele CREDIT EUROPE BANK ROMÂNIA S.A. şi CREDIT EUROPE BANK ROMÂNIA S.A., Sucursala Arad, Admite în parte cererea având ca obiect adaptarea contractului formulată şi precizată de reclamanţii : B******* V******* D** şi B******* M***** D******, pusă sub interdicţie şi reprezentantă prin tutore, B******* V******* D**, în contradictoriu cu pârâtele CREDIT EUROPE BANK ROMÂNIA S.A. şi CREDIT EUROPE BANK ROMÂNIA S.A., Sucursala Arad şi, pe cale de consecinţă : Dispune adaptarea contractului de credit nr. NPCG406/238723 din data de 16.01.2008 încheiat de părţi în sensul recalculării echivalentului valoric al ratelor datorate şi achitate de către reclamanţi precum şi a celor datorate şi rămase neachitate şi pentru care s-a declarat scadenţa anticipată : - pentru fiecare rată deja achitată, ca o medie aritmetică dintre cursul CHF din ziua plăţii şi cursul CHF din ziua încheierii contractului de credit, respectiv - pentru ratele încă neachitate şi declarate scadente, ca o medie aritmetică dintre cursul CHF din ziua declarării scadenţei anticipate şi cursul CHF din ziua încheierii contractului de credit. Dispune restituirea către reclamanţi a sumelor achitate în plus faţă de mediile aritmetice prestabilite. II. Respinge excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune în ceea ce priveşte invocarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind comisionul de acordare, comisionul de administrare şi dobânda penalizatoare, Admite excepţia autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte invocarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de acordare şi respinge astfel cererea privind constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale privind comisionul de acordare formulată de reclamanţii B******* V******* D** şi B******* M***** D******, pusă sub interdicţie şi reprezentantă prin tutore, B******* V******* D** în contradictoriu cu pârâtele CREDIT EUROPE BANK ROMÂNIA S.A. şi CREDIT EUROPE BANK ROMÂNIA S.A., Sucursala Arad. Respinge ca nefondate cererile având ca obiect invocarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind comisionul de administrare şi dobânda penalizatoare formulate de reclamanţii B******* V******* D** şi B******* M***** D******, pusă sub interdicţie şi reprezentantă prin tutore, B******* V******* D** în contradictoriu cu pârâtele CREDIT EUROPE BANK ROMÂNIA S.A. şi CREDIT EUROPE BANK ROMÂNIA S.A., Sucursala Arad. III. Respinge ca fiind tardiv formulate capetele de cerere având ca obiect invocarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale inserate la pct.13.4, teza a II-a, pct.15.3 şi pct.15.4 din contractul de credit nr. NPCG406/238723 din data de 16.01.2008 privind declararea scadenţei anticipate şi punerea de drept în întârziere din cuprinsul precizării de acţiune înregistrate la dosar la data de 15.03.2021. Compensează cheltuielile de judecată avansate de părţi. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. În caz de formulare, cererea de apel se va depune la Tribunalul Arad. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.03.2021.

    Hotarare 230/2021 din 29.03.2021
  • Sedinta din data de 15.03.2021 la ora 12:30

    Complet: C1-LP-2020
  • Amână cauza

    T:29.03.2021- ora 12:30- pentru a da posibilitatea părţilor să studieze înscrisurile depuse la dosar

    Incheiere de sedinta din 15.03.2021
  • Sedinta din data de 01.02.2021 la ora 12:30

    Complet: C1-LP-2020
  • Amână cauza

    T:15.03.2021- ora 12:30- pentru ca pârâta să depună lista cu documentele solicitate reclamantului iar acesta să depusă documente inserate în listă în vederea negocierii

    Incheiere de sedinta din 01.02.2021
  • Sedinta din data de 23.11.2020 la ora 12:20

    Complet: C1-LP-2019
  • Amână cauza

    T: 01.02.2021, ora 12,30 - pentru ca părţile să se întâlnească şi să depună la dosar dovada negocierii.

    Incheiere de sedinta din 23.11.2020
  • Sedinta din data de 26.10.2020 la ora 12:00

    Complet: C1-LP-2020
  • Amână cauza

    T:23.11.2020- ora 12:20-pentru citarea reclamantului cu menţiunea de a depune la dosar o situaţie a veniturilor acestuia la societatea Top Mineral SRL şi ultima balanţă pentru societatea Top Mineral SRL şi cu menţiunea, personal la interogatoriu", sub sancţiunea prevăzută de art.358 cod procedură civilă

    Incheiere de sedinta din 26.10.2020
  • Sedinta din data de 18.09.2020 la ora 12:00

    Complet: C1-LP-2019
  • Amână cauza

    T:26.10.2020- ora 12:00 -pentru citarea reclamantului cu menţiunea de a oferii explicaţii privitoare la datele din situaţia financiară aferentă şi a activităţii actuale a societăţii

    Incheiere de sedinta din 18.09.2020
  • Sedinta din data de 03.08.2020 la ora 09:00

    Complet: C1-LP-2019
  • Amână cauza

    Redeschis . T:18.09.2020-ora 12-pentru probaţiune

    Incheiere de sedinta din 03.08.2020
  • Sedinta din data de 24.07.2020 la ora 09:00

    Complet: C1-LP-2019
  • Amână pronunţarea

    T:03.08.2020- pentru deliberare

    Incheiere de sedinta din 24.07.2020
  • Sedinta din data de 10.07.2020 la ora 09:00

    Complet: C1-LP-2019
  • Amână pronunţarea

    AP:24.07.2020- pentru a se depune concluzii scrise

    Incheiere de sedinta din 10.07.2020
  • Sedinta din data de 30.03.2020 la ora 09:00

    Complet: C1-LP-2020
  • Amână cauza

    Suspendat de drept în baza Decretului nr.195/2020 privind starea de urgenţă.

    Rezolutie din 30.03.2020
  • Sedinta din data de 03.02.2020 la ora 09:00

    Complet: C1-LP-2019
  • Amână cauza

    T:30.03.2020, ora 12 având în vedere Hotărârea nr.1 a Adunării generale a magistraţilor din cadrul Tribunalului Arad, din data de 21 ianuarie 2020 şi pentru a se finaliza renegocierea contractului.

    Incheiere de sedinta din 03.02.2020
  • Sedinta din data de 15.11.2019 la ora 09:00

    Complet: C1-LP-2019
  • Amână cauza

    T:03.02.2020- pentru studierea notelor de şedinţă şi a înscrisurilor anexate şi pentru ca părţile să prezinte înscrisurile solicitate şi pentru discutarea unei renegocieri a contractului.

    Incheiere de sedinta din 15.11.2019
  • Sedinta din data de 14.10.2019 la ora 09:00

    Complet: C1-LP-2019
  • Amână cauza

    T:15.11.2019, ora 10 - pentru citarea reclamanţilor B******* V******* D** şi B******* M***** D****** cu menţiunea ,,personal la interogatoriu sub sancţiunea prevăzută de art.358 Cod procedura civilă".

    Incheiere de sedinta din 14.10.2019
  • Sedinta din data de 30.09.2019 la ora 09:00

    Complet: C1-LP-2019
  • Amână cauza

    T:14.10.2019- pentru citarea reclamanţilor cu menţiunea la interogatoriu.

    Incheiere de sedinta din 30.09.2019
  • Sedinta din data de 10.06.2019 la ora 09:00

    Complet: C1-LP-2019
  • Amână cauza

    T: 30.09.2019 - pentru îndeplinirea procedurii de citare

    Incheiere de sedinta din 10.06.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD