S* E****** D**** M********* S**
ReclamantF****** I**** S**
PârâtÎn temeiul dispoziţiilor art. 200 alin. 4 şi alin. 5 din Codul de procedură civilă, Dispune anularea cererii de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe sub numărul 1434/230/2019, având ca obiect "pretenţii", formulată de reclamanta S.C. EVOCATI DEBTS MANAGEMENT S.R.L., pentru neîndeplinirea obligaţiilor privind completarea cererii de către reclamantă, respectiv aceasta nu a depus la dosar înscrisuri doveditoare în forma prevăzută de disp. art. 150 din Codul de proc. civ. şi nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 383,58 lei. Cu drept pentru reclamantă de a formula cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07 noiembrie 2019.
Incheiere finala dezinvestire din 07.11.2019