Dosar 14374/55/2019 din 16.09.2019

cerere de valoare redusă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 14374/55/2019
Data dosar:
16.09.2019
Instanta:
Judecătoria Arad
Departament:
Sectia civila
Obiect:
cerere de valoare redusă
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.02.2020 la ora 08:30

    Complet: C10-2020
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea formulată de către reclamanta S.C. RCS & RDS S.A. în contradictoriu cu pârâta E***** D******, în procedura privind cererile de valoare redusă. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 332,26 lei reprezentând debit restant (contravaloare facturi scadente şi neachitate emise în perioada august 2017 – decembrie 2017), a penalităţilor de întârziere aferente facturilor emise în perioada august 2017 – decembrie 2017 în procent de 0,2% pe zi întârziere, calculate începând cu cea de-a zecea zi a lunii următoare expirării termenului de plată, până la plata efectivă a debitului aferent fiecărei facturi. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 878 lei reprezentând discountul acordat la achiziţionarea a două telefoane marca Allview P5 Pro şi a sumei de 580,66 lei reprezentând contravaloarea taxei de activare serviciu de telefonie mobila şi utilizare reţea, cu titlu de justă despăgubire. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge în rest. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se depune, în caz de exercitare, la Judecătoria Arad Pronunţată prin punerea la dispoziţie a soluţiei prin grefa instanţei, azi, 18.02.2020.

    Hotararecameraconsiliu1369/2020 din 18.02.2020
  • Sedinta din data de 21.01.2020 la ora 08:30

    Complet: C10-2020
  • Amână cauza

    T: 18.02.2020 în vederea complinirii termenului de 30 zile pentru depunerea formularului de raspuns

    Incheiere de sedinta din 21.01.2020
  • Sedinta din data de 13.12.2019 la ora 08:30

    Complet: C13-2019
  • Amână cauza

    T: 21.01.2020, ora 08:30, complet C10, sala 144 - în vederea refacerii procedurii de citare cu pârâta.

    Incheiere de sedinta din 13.12.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD