B***** B*****
ReclamantS**** L******
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B. B. în contradictoriu cu pârâtul S. L.. Obligă pârâtul să facă demersurile necesare pentru a radia autovehiculul marca Opel Astra cu nr. de identificare W0L0TGF35Y8143992, cu nr. de înmatriculare MS 92 BAL, de pe numele reclamantului din evidenţele fiscale şi ale serviciului de înmatriculări auto, precum şi pentru a înscrie acest autovehicul pe numele pârâtului, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În cazul în care pârâtul nu îşi va îndeplini obligaţiile în termenul sus-menţionat, prezenta hotărâre va ţine loc de consimţământ al pârâtului pentru efectuarea acestor operaţiuni. Ia act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Târgu Mureş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 19.03.2020.
Hotarare 1206/2020 din 19.03.2020Amână pronunţarea la data de 19.03.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.03.2020Amână pronunţarea la data de 04.03.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.02.2020