P**** V*****
Apelant InculpatP***** D**** M*****
Apelant InculpatÎn temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelurile declarate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani şi inculpaţii P***** D**** M***** şi P**** V***** împotriva sentinţei penale nr.137 din data de 11.10.2019 pronunţate de Tribunalul Botoşani în dosar nr.1439/40/2018. Desfiinţează în parte sentinţa penală mai sus menţionată şi în rejudecare: Înlătură din sentinţă, relativ la inculpatul P***** D**** M*****, dispoziţiile de condamnare, de aplicare a pedepselor complementare şi accesorii, de aplicare a art. 38 alin. 1 Cod penal, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal şi de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante conform art.91 şi urm.Cod penal. În temeiul art. 396 alin. 1, 5 Cod procedură penală coroborat cu art. 16 alin. 1 lit. c Cod procedură penală rap. la art. 17 alin. 2 Cod procedură penală, achită pe inculpatul P***** D**** M***** pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 7 lit. c din Legea nr. 78/2000, întrucât fapta nu a fost comisă de către aceasta. În temeiul art. 396 alin. 1, 5 Cod procedură penală coroborat cu art. 16 alin. 1 lit. a Cod procedură penală rap. la art. 17 alin. 2 Cod procedură penală, achită pe inculpatul P***** D**** M***** pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 335 alin. 1 Cod penal (din data de 09.11.2017), întrucât fapta nu există. În temeiul art. 396 alin. 1, 5 Cod procedură penală coroborat cu art. 16 alin. 1 lit. b teza a-II-a Cod procedură penală rap. la art. 17 alin. 2 Cod procedură penală, achită pe inculpatul P***** D**** M***** pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 48 alin. 1 Cod penal rap. la art. 335 alin. 1 Cod penal (din datele de 26.11.2017 şi 27.11.2017), întrucât faptele nu au fost comise de către aceasta cu forma de vinovăţie prevăzută de lege. Înlătură din sentinţă, relativ la inculpatul P**** V*****, dispoziţiile de respingere, ca nefondată, a cererii privind schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată din trei infracţiuni prev. de art.335 alin.1 Cod penal în infracţiunea prev. de art.335 alin.1 Cod penal cu apl.art.35 alin.1 Cod penal, de aplicare a art. 38 alin. 1 Cod penal, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, de condamnare pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal şi de aplicare a pedepselor accesorii, conform disp.art.65 alin.1 Cod penal rap. la art.66 alin.1 lit.a, b Cod penal. În temeiul art.396 alin.1, 2 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul P**** V***** pentru săvâr?irea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplic.art.35 alin.1 Cod penal, art. 75 alin. 2 lit. b, art. 76 alin. 1 Cod penal la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare. În temeiul art. 67 alin. 2 Cod penal, aplică inculpatului P**** V*****, pe lângă pedeapsa principală de 2 ani stabilită în sarcina acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 289 alin. 1 Cod penal, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b Cod penal, pe o durată de 1 (un) an. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului P**** V*****, pe lângă pedeapsa principală stabilită în sarcina acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 289 alin. 1 Cod penal, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b Cod penal. În temeiul art. 38 alin. 1 Cod penal, art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele principale stabilite în sarcina inculpatului P**** V***** prin prezenta hotărâre pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplic.art.35 alin.1 Cod penal şi prin sentinţa atacată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 289 alin. 1 Cod penal şi aplică acestuia pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare, la care adaugă un spor de 4 (patru) luni închisoare, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, urmând ca acesta să execute în total 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare. Pedeapsă principală de executat pentru inculpatul P**** V*****: 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului P**** V*****, pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b Cod penal, pe o durată de 1 (un) an, ce se va executa în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal. În temeiul art. 45 alin. 5 Cod penal rap. la art. 45 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului P**** V***** pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b Cod penal, ce se va executa în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală de 2 (doi) ani închisoare stabilită pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 289 alin. 1 Cod penal, va fi executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 91 Cod penal, suspendă executarea pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni (în loc de 3 ani), conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal, care începe să curgă de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 404 alin. 2 Cod procedură penală coroborat cu art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul P**** V***** va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Botoşani sau DGASPC Botoşani, pe o perioadă de 60 de zile (în loc de „va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Botoşani pe o perioadă de câte 90 de zile lucrătoare”). În temeiul art. 289 alin. 3 Cod penal, dispune confiscarea specială de la inculpatul P**** V***** (în loc de „de la inculpaţii P***** D**** M***** şi P**** V*****”) a sumei de 2000 euro sau echivalentul în lei a acestei sume. Înlătură din sentinţă dispoziţia de menţinere a măsurii asiguratorii relativ la inculpatul P***** D**** M*****. În temeiul art.404 alin. 4 lit. c Cod procedură penală, ridică măsura asiguratorie dispusăe asupra bunului mobil aparţinând inculpatului P***** D**** M*****, respectiv mijloc de transport Opel Astra, capacitate cilindrică 1199 cmc, serie motor 19g65757, serie ?asiu 5259997, dobândit la data de 04.08.2009, luată prin Ordonanţa din data de 04.06.2018 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, aflat în prezent în custodia inculpatului. Înlătură din sentinţă dispoziţia de obligare a inculpatului P***** D**** M***** la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, care rămân în sarcina acestuia. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii. În temeiul art. 275 alin. 3, 6 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare din apel, avansate de stat, rămân în sarcina acestuia, din care suma de 868 lei reprezentând onorariu avocat oficiu inculpat P***** D**** M***** se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Suceava. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14.01.2021.
Hotarare 43/2021 din 14.01.2021Amana pronuntarea pentru data de 14.01.2021. Pronuntata in sedinta publica, azi 07.01.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.01.2021Amână pronunţarea la data de 07.01.2021. Pronunţată în şedinţă publică, azi 15.12.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.12.2020suspendat de drept pe durata starii de urgenta, in temeiul art. 43 alin. 2 din Decretul nr. 195/2020, fara efectuarea vreunui act de procedura.