M**** G*******
ReclamantM**** V*****
PârâtM**** D******
PârâtRespinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M.G. în contradictoriu cu pârâţii M.V, şi M.D. ca neîntemeiată. Respinge cererea pârâţilor de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Dragomireşti. Pronun?ată azi, 09.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 270/2022 din 09.06.2022la 09.06.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.05.2022În vederea administrării unor probe suplimentare, amână judecarea cauzei la data de 25.05.2022.
Incheiere de sedinta din 23.03.2022În vederea administrării probelor propuse, amână judecarea cauzei la data de 23.03.2022.
Incheiere de sedinta din 23.02.2022În vederea administrării probelor propuse, amână judecarea cauzei la data de 23.03.2022.
Incheiere de sedinta din 19.01.2022pentru ca pârâţii să-şi exprime punctul de vedere cu privire la precizarea de acţiune depusă de reclamant.
Incheiere de sedinta din 17.11.2021pentru a se ataşa dosarul nr.217/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomireşti şi a se administra proba cu interogatoriul pârâţilor.
Incheiere de sedinta din 22.09.2021În baza art. 413 alin.1 pct. 1 Cod procedură civilă suspendă judecata cererii formulate de reclamantul M**** G*******, în contradictoriu cu pârâţii M**** V***** şi M**** D******, având ca obiect pretenţii, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 604/224/2017 al Judecătoriei Dragomireşti. Faţă de dispoziţiile art. 416 şi art. 422 NCPC se depune dosarul la arhiva instanţei cu perspectiva perimării dacă în decurs de 6 luni de la data încetării cauzei de suspendare, părţile nu vor solicita repunerea cauzei pe rol. Cu drept de recurs de la comunicare, pe timpul cât durează suspendarea cursului judecării cauzei.Pronunţată în şedinţă publică azi, 22.05.2019.
Incheiere suspendare din 22.05.2019