O****** R********** C********* D* P* L**** T********* C******
ReclamantD*** S**
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, prin Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Covasna, reprezentat prin Cotfas Sorina Elena, Director al Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Covasna, în contradictoriu cu SC D*** S**, şi în consecinţă: - dispune radierea societăţii D*** S**, - înregistrarea radierii societăţii D*** S**, în registrul comerţului, comunicarea şi efectuarea publicităţii legale a hotărârii judecătoreşti, în condiţiile prevăzute de lege. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Covasna. Pronunţată astăzi 15.11.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotararecameraconsiliu74/2019 din 15.11.2019Amână pronunţarea în cauză la data de 15 noiembrie 2019, pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.11.2019