C******* G*******
InculpatL**** I**** M********
Parte vătămată Parte civilăP********* I*** D******
Parte vătămatăÎn temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 şi art. 43 alin. 5 Cod penal şi cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă inculpatul C******* G******* - la pedeapsa de: - 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt în stare de recidivă post-executorie; În temeiul dispoziţiilor art. 67 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal, pe o perioadă de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat: Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal. În temeiul dispoziţiilor art. 32 Cod penal raportat la art. 228 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 şi art. 43 alin. 5 Cod penal şi cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă acelaşi inculpat, la pedeapsa de: - 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de furt în stare de recidivă post-executorie; În temeiul dispoziţiilor art. 67 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal, pe o perioadă de 2 (doi) ani după executarea pedepsei principale: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat: Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal. În temeiul dispoziţiilor art. 40 alin. 2 Cod penal raportat la art. 39 alin. 1 lit. b) Cod penal, contopeşte cele două pedepse principale aplicate în prezenta cauză de 1 (un) an şi respectiv 6 (şase) luni închisoare, cu pedeapsa principală de 1 (un) an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2288/19.12.2019 a Judecătoriei Arad, pronunţată în dosar nr. 15475/55/2019, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 145/A/11.02.2020 a Curţii de Apel Timişoara, în pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 1 (un) an închisoare la care se va adăuga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, adică un spor de 6 (şase) luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de: 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare. În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. 3 lit. a) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, aceea a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal, pe o perioadă de 5 (cinci) ani după executarea pedepsei principale. În temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. 5 raportat la alin. 3 lit. a) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie cea mai grea şi pe cale de consecinţă, în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, inculpatului îi este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal. În temeiul dispoziţiilor art. 40 alin. 3 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare durata reţinerii, a arestului preventiv şi perioada deja executată din data de 18.09.2019 la zi. Anulează mandatul de executare al pedepsei închisorii cu numărul: 2379/2019 din 11.02.2020 al Judecătoriei Arad, emis în dosarul nr. 15475/55/2019 şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei conform prezentei sentinţe. În baza art. 397 Cod procedură penală raportat la art. 25 Cod procedură penală, admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă L**** I**** M********, şi în consecinţă obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 100 (unasută) lei cu titlu de daune materiale. Constată că persoana vătămată P********* I*** D****** nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Dispune virarea sumei de 868 lei din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroul Arad, onorar avocat oficiu. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 1 iulie 2020.
Hotarare 1110/2020 din 01.07.2020stabileşte termen de pronunţare la data de 1.07.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.06.2020T: 19.06.2020 - ora 9,00 - pentru repetarea procedurii de citare cu inculpatul
Incheiere de sedinta din 10.06.2020Repune cauza pe rol şi fixează termen de judecată la data de 10.06.2020, ora 8:40
Incheiere de sedinta din 19.05.2020Suspendă de drept soluţionarea prezentei cauze până la încetarea stării de urgenţă instituită prin Decretul 195/16 martie 2020.
Incheiere suspendare din 01.04.2020T: 1.04.2020 - pentru solicitarea copiei mandatului de executare a pedepsei
Incheiere de sedinta din 04.03.2020T: 4.03.2020 - pentru ataşarea cazierului judiciar şi a copiei mandatului de executare a pedepsei
Incheiere de sedinta din 05.02.2020T: 5.02.2020 - pentru citarea inculpatului cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 15.01.2020