S********* " L**** I*********** C***** B******* P*** R******
PetentAdmite cererea de modificare acte, formulată de Sindicatul Liber Independent C.E.T. Botoşani, prin împuternicit Preda Florin Stelian. În temeiul art. 20 din lg. nr. 62/2011, dispune înscrierea modificărilor aduse organelor de conducere ale Sindicatului Liber Independent C.E.T. Botoşani, astfel cum rezultă din procesul verbal al Adunării Generale a membrilor de sindicat din data de 03.10.2019. În temeiul art. 52, pct. C din Lg. nr. 62/2011, constată că Sindicatul Liber Independent C.E.T. Botoşani îndepline?te condi?iile de reprezentativitate la nivelul unităţii S.C. MODERN CALOR S.A. BOTOŞANI. Dispune comunicarea unui exemplar din prezenta hotărâre Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi de la comunicare pentru sindicat. Apelul şi motivele de apel se vor depune la Judecătoria Botoşani, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, data de 13.11.2019.
Hotararecameraconsiliu1095/2019 din 13.11.2019