I** A***
InculpatA*** - D******* G******* R******** A F********* P****** P*******
Parte civilăÎn baza art. 396 alin. 1, 2 şi 10 C.pr. pen. condamnă pe inculpata, I.A. la următoarele pedepse: - 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii asimilate infracţiunii de contrabandă, în formă continuată(5 acte materiale) faptă prev. de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2007, cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. 1 C.p. -1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii asimilate infracţiunii de contrabandă, faptă prev. de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2007. În baza art. 67 alin. (1) C. pen. interzice inculpatei ca pedeapsă complementară pe lângă fiecare pedeapsă principală aplicată, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.p., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 C.p. aplică inculpatei pe durata executării fiecărei pedepsei principale, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.p., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 39 alin. 1, lit. b C. pen., contopeşte pedepsele principale stabilite prin prezenta, în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, sporită cu 5 luni şi 10 zile închisoare, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă, în total 1 an 11 luni şi 10 zile închisoare. În baza art. 45 alin. alin. 3 lit. a şi alin. 5 C.p., contopeşte pedepsele complementare şi accesorii aplicate prin prezenta, urmând ca inculpata să execute pe lângă pedeapsa rezultantă, de 1 an 11 luni şi 10 zile închisoare: - pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.p., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. - pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.p., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală este executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 91 C.p. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale de 1 an 11 luni şi 10 zile închisoare, precum şi a pedepsei accesorii, iar în temeiul art. 92 alin. 1 C.p. fixează termen de supraveghere de 2 ani. Pe durata termenului de supraveghere obligă pe inculpată să respecte următoarele măsuri de supraveghere, prevăzute de art. 93 alin. 1 lit. a - e C.p.: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Conform art. 93 alin. 2 lit. b C.p. impune inculpatei , pe durata termenului de supraveghere, obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Argeş, sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Potrivit art. 93 alin. 3 C.p., în termenul de supraveghere, inculpata, I** A***, va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, respectiv în cadrul Primăriei mun. Piteşti, ori în cadrul Muzeului Judeţean Argeş. În baza art. 583 C.p.p. şi art. 96 C.p. atrage atenţia inculpatei asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare sau al nerespectării cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impuse. În baza art. 397 alin.1 şi 25 C.p.p. raportat la art. 1357 şi 1385 C.Civ. admite acţiunea civilă, formulată de partea civilă, Statul Român prin ANAF-Direcţia Regională Vamală Ploieşti şi obligă pe inculpată, la plata către aceasta a sumei de 1565,04 lei, reprezentând prejudiciu cauzat ca urmare a săvârşirii infracţiunii, taxe vamale, accize, taxă pe valoare adăugată, precum şi la plata penalităţilor şi dobânzilor aferente debitului principal, de la scadenţă, la data plăţii efective. În baza art. 112 alin. 1, lit. f C.p. dispune confiscarea cantităţii de 1000 de ţigarete(50 pachete) marca Marble, aflate la camera de corpuri delicte a Pol. Mun. Piteşti , conform dovezii seria AG nr. 1594037, cantităţii de 200 de ţigarete(10 pachete) marca NZ, aflate la camera de corpuri delicte a Pol. Mun. Piteşti , conform dovezii seria AG nr. 1594119, cantităţii de 400 de ţigarete(20 pachete) marca NZ, aflate la camera de corpuri delicte a Pol. Mun. Piteşti , conform dovezii seria AG nr. 1594123, cantităţii de 220 de ţigarete(11 pachete) marca Marble, aflate la camera de corpuri delicte a Pol. Mun. Piteşti , conform dovezii seria AG nr. 1594132, cantităţii de 80 de ţigarete(4 pachete) marca Marble, aflate la camera de corpuri delicte a Pol. Mun. Piteşti , conform dovezii seria AG nr. 1594144 şi a cantităţii de 800 de ţigarete(40 pachete) marca NZ, aflate la camera de corpuri delicte a Pol. Mun. Piteşti , conform dovezii seria AG nr. 97612. În baza art. 112 alin. 1, lit. e C.p., dispune confiscarea de la inculpată a următoarelor sume de bani: - 90 lei, sumă de bani obţinută de inculpată la data de 17.07.2016, din vânzarea cantităţii de 200 ţigarete, marca NZ, - 180 lei, sumă de bani obţinută de inculpată la data de 20.07.2016, din vânzarea cantităţii de 400 ţigarete marca NZ, - 100 lei, sumă de bani obţinută de inculpată la data de 17.07.2016, din vânzarea cantităţii de 220 ţigarete marca Marble; -40 lei, sumă de bani obţinută de inculpată la data de 29.08.2016, din vânzarea cantităţii de 80 ţigarete, marca Marble. În temeiul art. 274 alin 1 C.p.p. obligă pe inculpată să achite către stat suma de 600 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 400 de lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale. În baza art. 274 alin 6 C.proc.pen, raportat la art. 272 C.proc.pen, onorariul cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpată, în cuantum total de 1495 lei (627 lei cameră preliminară + 868 lei judecata în primă instanţă), rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronuntata în sedinta publica azi, 03.07.2020.
Hotarare 772/2020 din 03.07.2020În temeiul art. 391 alin.2 C.pr.pen. amâna pronunţarea până la data de 03.07.2020. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 02.07.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.07.2020În temeiul art. 391 alin.2 C.pr.pen. amâna pronunţarea până la data de 02.07.2020. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 25.06.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.06.2020În temeiul art. 391 alin.1 C.pr.pen. rămâne în pronunţare până la data de 25.06.2020. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11.06.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.06.2020Amana cauza la data de 11.06.2020, orele 08:30
Incheiere de sedinta din 21.05.2020Termen de judecata preschimbat la 21.05.2020.
Se reia procedura de citare cu inculpata, cu mandat de aducere, avand în vedere că, deşi legal citata nu s-a prezentat la instanţă sa îşi exprime pozi?ia procesuala în cauza. În conformitate cu dispoziţiile art. 50 din Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară şi art. 17 alin.1 coroborat cu art. 16 alin.1 lit. j din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti, pentru ca activitatea să se desfăşoare în condiţiile de normalitate, echilibru si reala independentă, amână judecarea cauzei la 02.04.2020. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Februarie 2020.
Incheiere de sedinta din 27.02.2020