Dosar 1452/96/2019 din 29.11.2019

infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1452/96/2019
Data dosar:
29.11.2019
Instanta:
Tribunalul Harghita
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.03.2021 la ora 08:30

    Complet: C3PM
  • Condamnare

    I. În baza art. 9 lit.b, c din Legea 241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen (Legea nr. 15/1968) (56 de acte materiale) art. 396 alin.10 C.proc.pen art, 5 C.pen. condamnă pe inculpatul B.A.I.(cu datele personale din rechizitoriu) la pedeapsa de 2 ani închisoare, şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, c C. pen. (Legea nr. 15/1968) (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) pe timp de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii evaziune fiscală. În baza art. 81 C.pen. (Legea nr. 15/1968), suspendă executarea pedepsei pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C.pen. (Legea nr. 15/1968). Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 C. pen. (Legea nr. 15/1968). În baza art. 71 C.pen., (Legea nr. 15/1968) interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, b, c C. pen. (Legea nr. 15/1968). În baza art. 71 alin.4 C.pen., (Legea nr. 15/1968) suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei. II. În baza art.26 C.pen. (Legea nr. 15/1968) raportat la art. 9 lit. c din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 C.pen (Legea nr. 15/1968) (39 de acte materiale) art.5 C.pen. condamnă pe inculpata M.K.(cu datele personale din rechizitoriu) la pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, c C. pen. (Legea nr. 15/1968) (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale) pe timp de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală. În baza art. 71 C.pen., (Legea nr. 15/1968) interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, b, C. pen. (Legea nr. 15/1968) ca pedeapsă accesorie. Constată că inculpata prin sentinţa penală nr.156 din 19.06.2020 a Tribunalului Arad, definitivă prin decizia penală nr.133/CO din 29.07.2020 a Curţii de Apel Timişoara a fost condamnată la o pedeapsă rezultantă de 5 ani şi 6 luni închisoare. Va dispune descontopirea pedepselor în pedepsele componente, astfel: - pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 71/10.05.2018 a Tribunalului Harghita în dosar nr. 2153/96/2017 definitivă la data de 06.12.2018 prin decizia penală nr. 574/A/06.12.2018 a Curţii de Apel Târgu Mureş, - pedeapsa de 4 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, - pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune în formă continuată, aplicată prin sentinţa penală nr. 107/09.02.2016 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, a cărei suspendare condiţionată a fost anulată prin sentinţa penală nr. 119/26.10.2018 a Tribunalului Harghita în dosar nr. 525/96/2016, definitivă la data de 12.06.2019 prin decizia penală nr. 307/A/12.06.2019 a Curţii de Apel Târgu Mureş, - pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, aplicată petentei prin sentinţa penală nr. 436/29.11.2018 a Tribunalului Arad în dosar nr. 596/108/2018, definitivă la data de 05.03.2019 prin decizia penală nr. 216/A/2019 din data de 05.03.2019a Curţii de Apel Timişoara, - pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare condiţionată, aplicată inculpatei prin sentinţa penală nr. 107/09.02.2016 a Judecătoriei Miercurea Ciuc în dosar nr. 4672/258/2014 definitivă la data de 12.01.2017 prin decizia penală nr. 2/A din 12.01.2017 a Curţii de Apel Târgu Mureş, suspendare condiţionată, anulată prin sentinţa penală nr. 119/26.10.2018 a Tribunalului Harghita în dosar nr. 525/96/2016, definitivă la data de 12.06.2019 prin decizia penală nr. 307/A/12.06.2019 a Curţii de Apel Târgu Mureş, - pedeapsa de 4 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală şi pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatei prin sentinţa penală nr. 107/09.02.2016 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, a cărei suspendare condiţionată a fost anulată prin sentinţa penală nr. 119/26.10.2018 a Tribunalului Harghita în dosar nr. 525/96/2016, definitivă la data de 12.06.2019 prin decizia penală nr. 307/A/12.06.2019 a Curţii de Apel Târgu Mureş, în pedepsele componente de: - 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, aplicată inculpatei prin sentinţa penală nr. 71/10.05.2018 a Tribunalului Harghita în dosar nr. 2153/96/2017 definitivă la data de 06.12.2018 prin decizia penală nr. 574/A/06.12.2018 a Curţii de Apel Târgu Mureş şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a teza a II a şi b din Codul penal (Legea nr. 15/1968) - pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, aplicată inculpatei prin sentinţa penală nr. 436/29.11.2018 a Tribunalului Arad în dosar nr. 596/108/2018, definitivă la data de 05.03.2019 prin decizia penală nr. 216/A/2019 din data de 05.03.2019 a Curţii de Apel Timişoara şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 litera a teza a II-a b şi c Cod penal (Legea nr. 15/1968) (cu referire la funcţiile prevăzute de art. 12 din Legea 241/2005, respectiv dreptul de a mai deţine funcţia de administrator în vreo societate comercială), pe o durată de 2 ani. Menţine dispoziţia privind anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatei prin sentinţa penală nr. 436/29.11.2018 a Tribunalului Arad în dosar nr. 596/108/2018, definitivă la data de 05.03.2019 prin decizia penală nr. 216/A/2019 din data de 05.03.2019 a Curţii de Apel Timişoara. Înlătură temporar sporul de 1 an şi 6 luni închisoare . Constată săvârşite faptele în condiţiile art.33 lit.a C.pen (Legea nr. 15/1968). În baza art. 34 lit. b Cod penal (Legea nr. 15/1968), contopeşte pedeapsa de 2 ani aplicată în prezenta cauză cu pedepsele descontopite, inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care se va adăuga sporul de 1 an şi 6 luni închisoare. Inculpata va executa pedeapsa de 5 (cinci) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi pedeapsa complementară de 2 ani prev. de art. 64 lit. a, b, c C. pen. (Legea nr. 15/1968) (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a exercita funcţia de administrator al unei societăţi comerciale). În baza art. 36 alin.3 C.pen. (Legea nr. 15/1968) scade din durata pedepsei durata executării din data de 05.09.2019 la zi. Anulează mandatul de executare a pedepsei şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei conform prezentei sentinţe. Dispune comunicarea unei copii a dispozitivului după rămânerea definitivă a hotărârii, Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. Admite acţiunea civilă şi în consecinţă: Obligă inculpaţii în solidar la plata către partea civilă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita a sumei de 191.003 lei daune materiale, la care se adaugă dobânzile aferente începând cu data scadenţei şi până la achitarea efectivă. Obligă pe fiecare inculpat să plătească statului suma de 1600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care onorariile apărătorului din oficiu, va fi avansat Baroului Harghita din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.03.2021.

    Hotarare 18/2021 din 11.03.2021
  • Sedinta din data de 09.03.2021 la ora 08:30

    Complet: C3PM
  • Amână pronunţarea

    Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la data de 11 martie 2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.03.2021
  • Sedinta din data de 02.03.2021 la ora 08:30

    Complet: C3PM
  • Amână pronunţarea

    Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronun?area la data de 09 martie 2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.03.2021
  • Sedinta din data de 16.02.2021 la ora 12:30

    Complet: C3PM
  • Amână pronunţarea

    Din lipsă de timp pentru deliberare, amână pronun?area în cauză la data 02 martie 2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.02.2021
  • Sedinta din data de 19.01.2021 la ora 12:00

    Complet: C3PM
  • Amână cauza

    În vederea emiterii unor adrese.

    Incheiere de sedinta din 19.01.2021
  • Sedinta din data de 24.11.2020 la ora 10:00

    Complet: C3PM
  • Amână cauza

    În vederea actualizării cazierului judiciar al inculpatei şi pentru solu?ionarea cererii de schimbare a încadrării juridice.

    Incheiere de sedinta din 24.11.2020
  • Sedinta din data de 27.10.2020 la ora 08:30

    Complet: C3PM
  • Amână cauza

    În vederea emiterii unor adrese.

    Incheiere de sedinta din 27.10.2020
  • Sedinta din data de 29.09.2020 la ora 10:00

    Complet: C3PM
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa inculpaţilor

    Incheiere de sedinta din 29.09.2020
  • Sedinta din data de 30.06.2020 la ora 11:55

    Complet: C1PM
  • Amână cauza

    Faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul ales al inculpatei.

    Incheiere de sedinta din 30.06.2020
  • Sedinta din data de 19.05.2020 la ora 10:00

    Complet: C1PM
  • Amână cauza

    Pentru angajarea unui apărător ales de către inculpatul B.A.I şi în vederea emiterii unei adrese către Baroul Harghita pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru inculpata M.K.

    Incheiere de sedinta din 19.05.2020
  • Sedinta din data de 21.04.2020 la ora 10:00

    Complet: C1PM
  • Termen preschimbat

    Pentru prevenirea răspândirii COVID - 19 şi în raport de recomandările exprimate de C.S.M. în Hot. nr. 192/12.03.2020, preschimbă termenul de judecată pentru data de 19.05.2020, ora 10:00.

Flux dosar


Actualizare GRPD