K***** I***** I********** R* S*** P*** R***********
ReclamantB***** K***** Z*****
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta KREDYT INKASO INVESTMENTS RO SA în contradictoriu cu pârâtul BORCSA KAROLY-ZOLTAN şi, în consecinţă: Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 245,03 lei reprezentând debit principal restant, cu titlu de contravaloare servicii de telecomunicaţii, respectiv suma de 84,89 lei, cu titlu de penalităţi contractuale de întârziere în cuantum de 0,5 %/zi, calculate de la scadenţă şi până la data cesionării creanţei – 01.05.2017, penalităţi care se vor calcula în continuarea până la data achitării efective a debitului. Respinge în rest acţiunea, ca neîntemeiată. Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei în favoarea reclamantei. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Braşov. Pronunţată în condiţiile art. 396 alin.2 CPC, astăzi, 03.07.2020.
Hotarare 3519/2020 din 03.07.2020Amână pronuţarea pentru data de 03.07.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instantei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.06.2020Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, în temeiul art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195/2020 fără efectuarea vreunui act de procedură.
Termen preschimbat pentru data de 10.04.2020, ora 13.00, sala j2
Dispune preschimbarea, din oficiu, a termenului de judecată acordat. Acordă termen de judecată la data de 10.04.2020, sala J2, ora 13:00, pentru când se citează părţile. Toate măsurile, dispoziţiile instanţei respectiv obligaţiile procesuale puse în sarcina părţilor pentru termenul de judecată din data de 27.03.2020 se menţin, în aceleaşi condiţii şi sub aceleaşi sancţiuni. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.03.2020.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020Acordă termen la data de 27.03.2020 pentru comunicarea înscrisurilor de la dosar.
Incheiere de sedinta din 14.02.2020