F****** M****
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - B***** R***** P******
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul F. M., identificat cu CNP ******, cu domiciliul în P., strada pasaj Sf. V., nr. *, bl. **, sc. *, ap. **, în contradictoriu cu intimata I.P.J. A. – B. R. P., împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei PAGX nr. 0197711/27.01.2019, ca neîntemeiată. Menţine efectele procesului-verbal contestat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată astăzi 18.09.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 5300/2019 din 18.09.2019Amână pronunţarea la data de 18.09.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu calea de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06.09.2019 la Judecătoria Piteşti – Secţia Civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.09.2019Faţă de răspunsul CNAIR prin care s-a adus la cunoştinţa instanţei că sectorul de drum Calea Câmpulung, nr. 35 nu se află în administrarea acestei instituţii, instanţa va dispune emiterea unei adrese către Primăria Municipiului Piteşti cu solicitarea de a preciza limita maximă de viteză admisă sectorul de drum Calea Câmpulung nr. 35, precum şi locul unde sunt montate indicatoarele privind limita de viteză. Amână judecarea cauzei la 06.09.2019, Completul Civil C5-8, sala 2, ora 08:30. Intimatul are termen în cunoştinţă, potrivit art. 229 alin. 1 raportat la art. 157 alin. 1 lit. i) Cod procedură civilă, petentul se va cita. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30.07.2019, la Judecătoria Piteşti – Secţia Civilă.
Incheiere de sedinta din 30.07.2019Revine cu adresă către C.N.A.I.R. ca în precedent, sub sancţiunea amenzii judiciare. Faţă de menţiunile petentului din plângere, se citează intimata cu menţiunea de a face dovada calităţii de agent rutier a persoanei care a întocmit procesul-verbal contestat. Amână judecarea cauzei la 30.07.2019, completul C5-8, sala 2, ora 08:30, pentru când se citează părţile. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28.06.2019, la Judecătoria Piteşti.
Incheiere de sedinta din 28.06.2019Emite adresă către C.N.A.I.R. cu solicitarea de a comunica instanţei limita maximă de viteză admisă pe sectorul de drum Calea Câmpulung nr. 35 şi unde sunt situate marcajele cu limitatoare de viteză. Amână judecarea cauzei la 28.06.2019, completul C5-8, sala 2, ora 08:30, pentru când se citează părţile care nu au termen în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 31.05.2019, la Judecătoria Piteşti.
Incheiere de sedinta din 31.05.2019