Dosar 14615/296/2019/a1 din 12.12.2019

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 14615/296/2019/a1
Data dosar:
12.12.2019
Instanta:
Judecătoria Satu Mare
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.01.2020 la ora 8:30

    Complet: C1P
  • admite cererea

    În baza art. 346 alin. (1) C.proc.pen., constată că Judecătoria Satu Mare este competentă în soluţionarea prezentei cauze, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1560/P/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpatul ŞUTEU SEBASTIAN IOAN. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul ŞUTEU SEBASTIAN IOAN, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 1 Cod penal. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la data comunicării încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 23 ianuarie 2020.

    Incheierefinalacamerapreliminara39/2020 din 23.01.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD