T**** C****** E****
Apelant InculpatÎn baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul T**** C****** E**** împotriva Sentinţei penale nr. 3/07.01.2019 a Judecătoriei Oradea. Desfiinţează în parte hotărârea atacată şi rejudecând cauza: Reduce de la 2 ani închisoare la 1 an şi 3 luni închisoare, pedeapsa aplicată inculpatului T**** C****** E**** pentru comiterea infrac?iunii prevăzute de art. 336 alin. 1 Cod penal. Menţine dispoziţia de suspendare sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului. Reduce termenul de supraveghere de la 4 ani la 2 ani. Reformează dispoziţia de impunere a unei obligaţii prevăzute de art. 93 alin. 2 Cod penal, în sensul că obligă inculpatul să frecventeze doar un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. Menţine restul dispoziţiilor hotărârii atacate care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea apelului inculpatului T**** C****** E**** rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 aprilie 2019.
Hotarare 180/2019 din 03.04.2019cerere de amânare pentru pregătirea apărării formulată de inculpatul apelant
Incheiere de sedinta din 13.03.2019