S******* M*****
InculpatÎn baza art. 362 alin. 2 rap. la art. 208 alin. 2 ?i 5 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar instituit în sarcina inculpatului S******* M***** (....). În baza art. 208 alin. 2 şi 5 menţine măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul S******* M***** prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu nr. 5305/P/2019 din data de 01.10.2019, până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 zile. Men?ine obliga?iile impuse în sarcina inculpatului. În baza art. 215 alin. 3 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce-i revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. O copie a prezentei încheieri se va comunica inculpatului, unităţii de poliţie în a cărei circumscripţie teritorială locuieşte, organul de poliţie desemnat cu supravegherea Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor şi Poliţiei de Frontieră Române. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.12.2019.
Incheiere finala dezinvestire din 12.12.2019