H****** I***
PetentI** H********
IntimatROMÂNIA Admite, în parte, plângerea contravenţională. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 580 lei aplicată petentului prin procesul-verbal seria PHDX nr. 173876/18.02.2019, cu sancţiunea avertismentului şi înlătură sancţiunea complementară aplicată constând în suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 zile. Atrage atenţia petentului asupra pericolului social al faptei săvârşite şi pune în vedere acestuia ca, pe viitor, să respecte dispoziţiile legale încălcate. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Deva. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 16.05.2019.
Hotarare 1008/2019 din 16.05.2019Amână pronunţarea la data de 16.05.2019. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.05.2019