Dosar 1466/119/2019 din 02.10.2019

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1466/119/2019
Data dosar:
02.10.2019
Instanta:
Tribunalul Covasna
Departament:
Secţia civilă
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.10.2020 la ora 9:00

    Complet: CC7
  • Respinge cererea

    Respinge ca fiind neîntemeiată cererea formulată de reclamantul SINDICATUL SANITAS COVASNA, în numele şi pentru membrii de sindicat, DRAGOMIR VALENTIN VASILE, TEODOROIU MARIA, NEGULESCU FLORINA, ALDEA CONSTANTIN şi NEAGOE ELENA, în contradictoriu cu pârâţii SOCIETATEA DE TRATAMENT BALNEAR ŞI RECUPERARE A CAPACITĂŢII DE MUNCĂ „T.B.R.C.M. S.A. şi SUCURSALA PUCIOASA-HOTEL CERES. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la sediul Tribunalului Covasna. Pronunţată azi, 1 octombrie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 766/2020 din 01.10.2020
  • Sedinta din data de 17.09.2020 la ora 10:30

    Complet: CC7
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 1 octombrie 2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.09.2020
  • Sedinta din data de 18.06.2020 la ora 10:30

    Complet: CC7
  • Amână cauza

    În vederea administrării probatoriului încuviinţat.

    Incheiere de sedinta din 18.06.2020
  • Sedinta din data de 16.04.2020 la ora 9:00

    Complet: CC7
  • Termen preschimbat
  • Sedinta din data de 13.03.2020 la ora 9:00

    Complet: CC7
  • Amână cauza

    Preschimbă din oficiu termenul de judecată în vederea soluţionării cauzei pentru data de 18 iunie 2020, cu citarea părţilor.

    Incheiere de sedinta din 13.03.2020
  • Sedinta din data de 20.02.2020 la ora 9:00

    Complet: CC7
  • Amână cauza

    În vederea administrării probatoriului încuviinţat.

    Incheiere de sedinta din 20.02.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD