D*** E*********
InculpatF****** G*******
Parte civilăL*** V******
Parte civilăB***** A************* D* A*********** D** R******
Parte responsabilă civilmenteL*** S****
Parte civilăÎn temeiul art.192, alin.1 şi 2 C.pen., rap la art.396, alin.10 C.pr.pen., condamnă inculpatul D*** E********* la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În temeiul art.67, alin.1 şi 2 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66, alin.1 lit.a şi b C.pen., constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani. În temeiul art.65, alin.1 C.pen., interzice, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art.66, alin.1 lit.a şi b C.pen., constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei, conform art.65, alin.3 C.pen. În temeiul art.68, alin.1, lit.c C.pen., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66, alin.1 lit.a şi b C.pen., constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, se execută după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În temeiul art.65, alin.3 C.pen., pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66, alin.1, lit. a şi b C.pen., constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, se va executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată. În baza art.91 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art.92 C.pen. În baza art.93 alin.1 C.pen., obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vâlcea, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93, alin.2, lit.b C.pen., impune inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială desfăşurate de Serviciul de Probaţiune Vâlcea sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art.93, alin.3 C.pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul va presta 60 de zile lucrătoare de muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăriei Comunei Fârtăţeşti sau Primăriei Oraşului Bălceşti, în condiţiile prev. de art.57 din Legea nr.253/2013. În baza art.91, alin.4 C.pen. rap. la art.403, alin.4 C.pr.pen., atrage atenţia inculpatului D*** E*********, asupra prevederilor art.96 C.pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere. În temeiul art.3 şi 7 din Legea nr.76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul D*** E********* în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare. În temeiul art.25 C.pr.pen. şi art.397 C.pr.pen., admite în parte, acţiunile civile formulate de părţile civile L*** S****, L*** V******, Leţu Elena Alexandra, prin reprezentanţi legali L*** V****** şi L*** S****, şi F****** G*******, în contradictoriu cu partea responsabilă civilmente B***** A************* D* A*********** D** R******. Obligă B***** A************* D* A*********** D** R****** la plata următoarelor sume: - suma de 30.000 Euro, cu titlu de daune morale, către partea civilă L*** V******; - suma de 30.000 Euro, cu titlu de daune morale, către partea civilă L*** S****; - suma de 15.000 Euro, cu titlu de daune morale, către partea civilă Leţu Elena Alexandra; - suma de 10.000 Euro, cu titlu de daune morale, către partea civilă F****** G*******; - suma de 5632,6 lei, cu titlu de daune materiale către părţile civile L*** V****** şi L*** S****. În temeiul disp. art.276, alin.1 C.pr.pen., obligă inculpatul D*** E********* la plata, în parte, a cheltuielilor judiciare făcute de părţile civile L*** V****** şi L*** S****, în cuantum de 2500 lei, conform chitanţei (emisă pentru suma de 5000 lei, nr. 227/09.03.2020), raportat la soluţia de admitere, în parte, a pretenţiilor civile formulate. În temeiul art.274, alin.1 C.pr.pen., obligă inculpatul D*** E********* la plata sumei de 5000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat (din care suma de 2106 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale). Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică, azi 23 iulie 2020, la sediul Judecătoriei Bălceşti, judeţul Vâlcea.
Hotarare 60/2020 din 23.07.2020Amână pronunţarea la data de 23 iulie 2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.07.2020Amână pronunţarea la data de 20 iulie 2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.07.2020Amână pronunţarea la data de 16 iulie 2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.07.2020Amână pronunţarea la data de 09 iulie 2020, ora 12:00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.07.2020Încuviinţează proba cu înscrisuri în circumstanţiere pentru inculpat.
Incheiere de sedinta din 21.05.2020