A******** G*******
Apelant ReclamantC*** J******** D* P***** D********
Intimat PârâtRespinge apelul ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 4.06.2020.
Hotarare 647/2020 din 04.06.2020Cauză a cărei judecată este suspendată de plin drept în temeiul art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195 al Preşedintelui României publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din data de 16 martie 2020 prin raportare la art. II din Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti nr. 9 din data de 25 martie 2020.
Rezolutie din 26.03.2020Având în vedere Hotărârea colegiului de conducere nr.3 din 11.02.2020 prin care s-a dispus desfiinţarea completului 16 ACIV şi disp.art.104 alin.3 din ROI aprobat prin hotărârea nr. 1375/2015 a CSM potrivit căruia în situaţia desfiinţării unui complet, toate cauzele repartizate acestuia, inclusiv cele suspendate, vor fi repartizate prin sistemul ciclic, conform hotărârii colegiului de conducere, precum şi Decizia nr.2 din 11.02.2020 a preşedintelui Secţiei I Civilă, prin care s-a procedat la repartizarea ciclică a dosarelor înregistrate pe rolul acestui complet, dosarul menţionat va fi instrumentat de completul 7 ACIV.
Incheiere de sedinta din 20.02.2020Având în vedere Hotărârea colegiului de conducere nr.17 din 3.12.2019 prin care s-a dispus desfiinţarea completului 17 ACIV şi disp.art.104 alin.3 din ROI aprobat prin hotărârea nr. 1375/2015 a CSM potrivit căruia în situaţia desfiinţării unui complet, toate cauzele repartizate acestuia, inclusiv cele suspendate, vor fi repartizate prin sistemul ciclic, conform hotărârii colegiului de conducere, precum şi Decizia nr.13 din 3.12.2019 a preşedintelui Secţiei I Civilă, prin care s-a procedat la repartizarea ciclică a dosarelor înregistrate pe rolul acestui complet, dosarul menţionat va fi instrumentat de completul 16 ACIV căruia îi va fi înaintat
Incheiere de sedinta din 05.12.2019