S*** A***** A*** S***** - S***** A***
ReclamantV*** C******* A***
PârâtV*** C******* A***
PârâtAdmite acţiunea. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1328,30 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor efectuate şi a utilităţilor neachitate de către pârâtă pentru perioada septembrie 2017-mai 2018, la plata sumei de 1184,53 lei, reprezentând penalităţi de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculate de la data scadenţei facturilor emise şi până la data de 20.05.2019, precum şi în continuare, la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculate la valoarea debitului principal restant rezultat din fiecare factură fiscală, până la achitarea integrală a acestuia de către pârâtă. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 50 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru). Respinge cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei de judecată, azi, 31.10.2019.
Hotarare 6739/2019 din 31.10.2019Având nevoie de timp pentru deliberare, în temeiul art. 396 alin 1 C.proc.civ. amână pronunţarea la data de 31.10.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.10.2019Având nevoie de timp pentru deliberare, în temeiul art. 396 alin 1 C.proc.civ. amână pronunţarea la data de 16.10.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată azi, 01.10.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei de judecată.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.10.2019Având nevoie de timp pentru deliberare, în temeiul art. 396 alin 1 C.proc.civ. amână pronunţarea la data de 01.10.2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată azi, 26.09.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei de judecată.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.09.2019