A****** L******
ReclamantC******* N******** D* T*********** A****** R***** T**** S*
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de către reclamanta A****** L****** în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE TRANSPORTURI AERIENE ROMÂNE TAROM S.A. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.200 euro (400 euro pentru fiecare pasager), cu titlul de compensa?ie ca urmare a întârzierii zborului RO 364/28.07.2018, compensa?ie prevăzută de Regulamentul nr. 261/2004 şi cuvenită pasagerilor Rina Abdallah Mehanna, Maya Mirna Mehanna şi Yara Mehanna. Obligă pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale calculate începând cu data introducerii cererii, 14.08.2019, şi până la data plăţii integrale a compensaţiei. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 615 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, din care 200 lei reprezintă taxa judiciară de timbru, iar 415 lei constituie contravaloarea traducerilor. Respinge ca neîntemeiată cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 26.11.2019.
Hotararecameraconsiliu7627/2019 din 26.11.2019Amână pronunţarea la data de 26.11.2019, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11.11.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.11.2019