T****** L*****
ReclamantP******* O******* D********* O**
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul-creditor T. L in contradictoriu cu pârâtul-debitor P******* O******* D********* O**. Aplică pârâtului-debitor P******* O******* D********* O** o amendă in cuantum reprezentând 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de intârziere, calculată incepând cu data de 16 iunie 2018 si până la data de 20 mai 2019 –data executării obligaţiilor stabilite prin sentinţa civilă nr. 634/2018 pronunţată in dosarul nr. 8184/117/2017 al Tribunalului Cluj , definitivă prin Decizia civilă nr. 3045/2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj . Amenda se va face venit la bugetul de stat. Obligă pârâtul debitor să plătească reclamantului-creditor cheltuieli de judecată in cuantum de 2 lei. Executorie. Cu drept de recurs in termen de 5 zile de la comunicare .Recursul se depune la Tribunalul Cluj. Aplică amenda judiciară in cuantum de 200 lei conducătorului -director general al C.N. Poşta Română SA, domnul M. T, in temeiul prevederilor art. 187 alin (1) pct.2 lit h) Cod procedură civilă. Cu drept de reexaminare in termen de 15 zile de la comunicarea prezentei hotărâri, in ce priveşte dispoziţia privind aplicarea amenzii judiciare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, astăzi,23 mai 2019.
Hotarare 1221/2019 din 23.05.2019in vederea legalei indepliniri a procedurii de citare cu paratul
Incheiere de sedinta din 09.05.2019