Dosar 14756/296/2019 din 16.12.2019

contestaţie la executare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 14756/296/2019
Data dosar:
16.12.2019
Instanta:
Judecătoria Satu Mare
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
contestaţie la executare
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.12.2020 la ora 08:30

    Complet: C9C
  • Respinge cererea

    Respinge ca neîntemeiată contestatia la executare, astfel cum a fost aceasta precizată ca fiind întemeiată pe Legea 58/1934, formulată de către contestatorii SC B. A. SRL, prin lichidator judiciar A.I. S., şi B. L. V., domiciliat în Satu Mare, str. Iza, nr. 10, jud. Satu Mare, în contradictoriu cu intimata A. T. E. T. K. SA, in cadrul dosarului execuţional nr. 1280/2019 al BEJ M. V. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la pronunţare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 11.12.2020.

    Hotarare 3945/2020 din 11.12.2020
  • Sedinta din data de 04.12.2020 la ora 08:30

    Complet: C9C
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea la data de 11.12.2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.12.2020
  • Sedinta din data de 20.11.2020 la ora 08:30

    Complet: C9C
  • Amână pronunţarea

    Amana pronuntarea la data de 04.12.2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.11.2020
  • Sedinta din data de 05.11.2020 la ora 08:30

    Complet: C9C
  • Amână cauza

    Amana pronuntarea la data de 20.11.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.11.2020
  • Sedinta din data de 10.09.2020 la ora 08:30

    Complet: C9C
  • Amână cauza

    Pentru a se cita contestatoarea, atat la sediul acesteia cat si prin administratorul judiciar, amana cauza.

    Incheiere de sedinta din 10.09.2020
  • Sedinta din data de 02.07.2020 la ora 10:30

    Complet: C9C
  • Amână cauza

    Pentru a se comunica intimatei inscrisurile traduse,amana cauza.

    Incheiere de sedinta din 02.07.2020
  • Sedinta din data de 23.04.2020 la ora 8:30

    Complet: C9C
  • Stare de urgenta

    Suspendat de drept-stare de urgenta.

  • Sedinta din data de 16.03.2020 la ora 12:00

    Complet: C9C
  • Termen preschimbat

    Sedinta nu a avut loc, termenul a fost preschimbat.

  • Sedinta din data de 12.03.2020 la ora 8:30

    Complet: C9C_urg
  • Amână cauza

    Dispune din oficiu preschimbarea termenului de judecată stabilit în cauză, din data de 16 martie 2020 pentru data de 23 Aprilie 2020, ora 08:30, sala 7, şedinţă publică, dată pentru care se vor cita părţile.

    Incheiere de sedinta din 12.03.2020
  • Sedinta din data de 14.02.2020 la ora 8:30

    Complet: C9C
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol. Procedura de citare cu intimata va fi efectuată şi la sediul acesteia din Ungaria. Termen 16.03.2020, ora 12:00, Sala 7. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 14.02.2020.

    Incheiere de sedinta din 14.02.2020
  • Sedinta din data de 13.02.2020 la ora 8:30

    Complet: C9C
  • Amână cauza

    amânată pronun?area la data de 14.02.2020

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.02.2020
  • Sedinta din data de 30.01.2020 la ora 8:30

    Complet: C9C
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei având în vedere acţiunea de protest a judecătorilor adoptată prin Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Satu Mare nr. 2 din data de 23 ianuarie 2020, precum şi ralierea personalului auxiliar de specialitate la formele de protest adoptate de magistraţi.

    Incheiere de sedinta din 30.01.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD