S****** C*****
InculpatÎn baza art. 336 alin. 1 Cp rap. la art. 61 alin. 1, 2 şi 4 lit. c) Cp cu aplic. art. 396 alin. 10 Cpp, condamnă pe inculpatul ŞCHIAUA COSTEL la pedeapsa de 3000 lei amendă penală, corespunzător unui număr de 150 zile-amendă, 20 valoarea unei zile-amenda pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e. În baza prevederilor art.559 alin.1 Cpp pune în vedere inculpatului ca în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea de la Judecătoria Pogoanele. În baza prevederilor art.63 alin.1 Cp atrage atenţia inculpatului că dacă, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. În baza prevederilor art.64 alin.1 Cp înştiinţează inculpatul că, în cazul în care din motive neimputabile pedeapsa amenzii nu poate fi executată în tot sau în parte, cu consimţământul său, instanţa înlocuieşte obligaţia de plată a amenzii neexecutate cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, afară de cazul în care, din motive de sănătate, nu poate presta această muncă. În baza art. 274 alin.1 Cpp obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecatoria Pogoanele. Pronuntata in sedinta publică, astăzi 30.06.2020.
Hotarare 62/2020 din 30.06.2020suspendat de drept pe perioada stării de urgenţă, conform art.43 alin.2 din anexa 1 la DP nr.195/2020
se stabileşte un nou termen de judecată la data de 17.03.2020, conform HGJ nr.3/29.01.2019.