F**** P***
InculpatRespinge propunerea Ministerului Public–Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui (dosar U.P. nr.599/P/2019) privind prelungirea duratei măsurii arestării preventive dispusă prin Încheierea nr. 3 din data de 30 ianuarie 2019, în baza căreia a fost emis M.A.P. nr. 4/U/CPP/30.01.2019, măsură luată faţă de inculpatul F**** P***, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală, faptă prevăzută de art. 219 alin. 1, 2 lit. c Cod penal, în prezent aflat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă a I.P.J. Vaslui, ca neîntemeiată. În temeiul art.242 alin. 2 C.p.p. rap. la art. 237 alin. 2 C.p.p., art. 211 C.p.p., art. 215 1 alin. 1 C.p.p., înlocuieşte măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul F**** P*** cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri. Dispune punerea în libertate a inculpatului F**** P*** de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr4/U/CPP/30.01.2019, dacă nu este arestat în altă cauză, la rămânerea definitivă a prezentei încheierii. În temeiul art. 215 alin. 1 C.p.p. inculpatul F**** P*** trebuie să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată, ori de câte ori este chemat; - să informeze de îndată organul de urmărire penală cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, respectiv, Biroul de Supravegheri Judiciare din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; În temeiul dispoziţiilor art. 215 alin. 2 C.p.p, impune inculpatului F**** P*** să respecte următoarele obligaţii: - să nu depăşească limita teritorială a satului Tăcuta, comuna Tăcuta, jud. Vaslui, decât cu încuviinţarea organului judiciar; - să nu se apropie de persoana vătămată Ciobotariu Teodora Andreea şi de martorii Hurdubae Marta Georgiana, Butnaru Amalia Maria, Ţurcanu Laurenţiu Dumitru, Ciobotariu Mihaela-Cerasela, să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; - să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori alte adunări publice; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; În baza art. 215 alin.5 C.p.p. copia minutei se va comunica de îndată inculpatului, organului de poliţie de la domiciliul acestuia, organului ce este desemnat a-l supraveghea pe inculpat - respectiv Biroul de Supravegheri Judiciare din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor şi organelor de frontieră, urmând ca Biroul de Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui să verifice periodic respectarea de către inculpatul F**** P*** a măsurii luate faţă de acesta şi a obligaţiilor stabilite. În temeiul dispoziţiilor art. 215 alin. 7 C.p.p., atrage atenţia inculpatului F**** P*** că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce îi revin sau în cazul existenţei suspiciunii rezonabile că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, la cererea procurorului sau din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei măsuri cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege. Organul de poliţie desemnat - Biroul de Supravegheri Judiciare din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui - va verifica periodic respectarea măsurilor şi a obligaţiilor stabilite în sarcina inculpatului F**** P***, iar în cazul în care va constata încălcări ale acestora va sesiza, de îndată, procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară sau instanţa de judecată, în cursul judecăţii. În temeiul art. 275 alin. (3) C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Suma de 313 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu, av. Chiţimuş Ciprian, delegaţie 402 din 21.02.2019, va fi avansată din fondurile Ministerului de Justiţie către Baroul Vaslui. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Soluţionată şi pronunţată în camera de consiliu, azi, 25.02.2019, ora ¬¬¬¬12,00.
Incheiere masuri preventive faza de UP din 25.02.2019