A***** M*****
InculpatA******** D* P********** E*** P*** R*********** G****** E****** M****
Parte civilăStabileşte în sarcina inculpatului AM pedeapsa de 1 an şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată, faptă prev. şi ped. de art.295 alin. 1 c.p., în condiţiile art. 308 alin. 1 c.p., cu aplic. Art. 35 alin. 1 c.p. Conform art.65 C.p. aplică inculpatului pe durata executării pedepsei sus precizate pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, C.p., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Interzice inculpatului pe o perioadă de 2 ani cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b, C.p., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 83 c.p. rap. art. 396 alin. 4 c.p.p .dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere de 2 ani, calculat conform art. 84 Cod penal. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 88 Cod penal. În baza art. 85 Cp impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: -a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş la datele fixate de acesta; -b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; -c) să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; -d)să comunice schimbarea locului de muncă. -e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; În baza art. 19 şi art. 397 c.p.p. rap. art. 1349, 1357 şi urm. c.civ. admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Asociaţia de Proprietari Elim, prin reprezentant GEM şi obligă inculpatul la plata către această parte civilă a sumei de 41682,42 lei reprezentând despăgubiri materiale. În baza art. 276 alin.ultim c.p.p. obligă inculpatul către partea civilă la plata sumei de 3500 lei reprezentând cheltuieli de judecată. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 950 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 250 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19 ianuarie 2021.
Hotarare 88/2021 din 19.01.2021Rămâne în pronunţare pentru data de 19.01.2021. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 05.01.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.01.2021Respinge proba solicitată de inculpat, privind completarea raportului de expertiză contabilă. Încuviinţează cererea formulată de apărătorul inculpatului, prin care solicită amânarea cauzei pentru a depune la dosar înscrisuri în circumstanţiere şi acordă un nou termen de judecată. Părţile au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 05.01.2021, ora 9:30. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 decembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 15.12.2020Încuviinţează pentru inculpat suplimentarea probatoriului cu proba testimonială privind audierea martorului Ionescu Dumitra. Se citează martorul Ionescu Dumitra cu mandat de aducere. Părţile au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 15.12.2020, ora 9:30. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 noiembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 17.11.2020Aplică apărătorului ales al inculpatului, dl avocat CI, amendă judiciară în cuantum de 500 lei. Constată că nu se poate audia martorul OV, propus de inculpat, având în vedere că la acest termen lipseşte apărătorul ales al inculpatului. Pune in vedere martorului OV să se prezinte necitat la termenul de judecată următor în vederea audierii. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 17.11.2020, ora 10:30. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de cerere de anulare sau reducere in 10 zile de la comunicarea încheierii în ceea ce priveşte amenda judiciară şi cu drept de apel odată cu fondul cu privire la celelalte dispoziţii. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 noiembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 10.11.2020Se citează martorul OV cu mandat de aducere. Prorogă discutarea expertizei contabile după audierea martorului OV. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 10.11.2020, ora 12:00. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 octombrie 2020.
Incheiere de sedinta din 27.10.2020Constată imposibilitatea audierii martorului din acte AN, urmând ca la judecarea cauzei să se ţină seama de depoziţia acestuia din cursul urmăririi penale. Încuviinţează pentru inculpat proba testimonială privind audierea martorului OV pe teza probatorie a dovedirii situaţiei de fapt şi laturii civile. Se citează martorul OV la adresa indicată. Pune in vedere inculpatului, prin apărător, să formuleze şi să depună în scris obiectivele expertizei contabile, ce solicită a fi efectuată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 27.10.2020, ora 10:00. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 septembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 08.09.2020Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 08.09.2020 pentru ca imposibilitatea audierii martorului din acte AN să fie discutată cu respectarea principiului contradictorialităţii. Se citează ultimul martor din acte, CID. Părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Iulie 2020.
Incheiere de sedinta din 21.07.2020Se citează martorul din acte AN, lipsă la acest termen de judecată, cu mandat de aducere. Părţile au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 21.07.2020. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Iunie 2020.
Incheiere de sedinta din 30.06.2020Încuviinţează pentru inculpat proba testimonială, sens in care se audiază nemijlocit martorii din rechizitoriu, urmând a se cita pentru următorul termen primii doi martori, respectiv AN şi IC . Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri şi pune in vedere acestora să le depună la dosar. Încuviinţează cererea apărătorului inculpatului, sens in care se emite adresă către partea civilă Asociaţia de Proprietari Elim pentru a comunica dacă în anul 2014 există o cerere de demisie a inculpatului, depusă în caietul de sarcini. Prorogă discutarea suplimentării probatoriului după administrarea probelor deja încuviinţate. Părţile au termen în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 30.06.2018, ora 09:00. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Iunie 2020.
Incheiere de sedinta din 09.06.2020Având în vedere necesitatea prevenirii raspândirii infecţiilor respiratorii cauzate de COVID-19 şi de gripa sezonieră, precum şi Ordinul nr. 40/06.03.2020 al Preşedintelui Curţii de Apel Piteşti, Hotărârea CSM nr. 191/10.03.2020, Decizia Preşedintelui Judecătoriei Piteşti nr. 1/11.03.2020 În temeiul disp. art. 353 alin. 10 c.p.p. preschimbă termenul de judecată la data de 09.06.2020. Se citează părţile
În conformitate cu dispoziţiile art. 50 din Legea nr.304/2004, privind organizarea judiciară şi art. 17 alin.1 coroborat cu art. 16 alin.1 lit. j din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti, pentru ca activitatea să se desfăşoare în condiţiile de normalitate, echilibru si reala independentă, acordă termen la 21.04.2020. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Februarie 2020.
Incheiere de sedinta din 25.02.2020