E******** I**** H*** Î* C******* D* L********* J******* A* S* S**** B******* S**
LichidatorM***** C******************
ApelantRespinge apelul declarat de Moraru Constantin - Cristian împotriva sentinţei nr. 35/F/29 ianuarie 2019 pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia civilă, sentinţă pe care o păstrează. Definitivă. Pronun?ată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi. 7.11.2019.
Hotarare 638/2019 din 07.11.2019Faţă de lipsa procedurii de citare cu părţile, la dosarul cauzei nefiind restituită dovada de publicare a citaţiilor în BPI, amână judecata cauzei şi stabileşte termen la data de 07.11.2019.
Incheiere de sedinta din 10.10.2019Faţă de lipsa procedurii de citare cu părţile, la dosarul cauzei nefiind restituită dovada de publicare a citaţiilor în BPI amână judecata cauzei şi stabileşte termen la data de 10.10.2019.
Incheiere de sedinta din 19.09.2019În temeiul art. 411 Cod rpocedură civilă, suspendă judecata cauzei, pentru lipsa părţilor. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării. Recursul se va depune la Curtea de Apel Iaşi.. Definitivă. Pronun?ată în şedinţă publică din 11.04.2019.
Incheiere suspendare din 11.04.2019