P**** A******** -** D** . A*** L* C*** A** T****** Ţ******
InculpatÎn baza art. 336 alin. 1 C.pen cu aplicarea art. 396 alin.2 C.proc.pen, condamnă inculpatul Pelei Alexandru, la pedeapsa de 6000 lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. În temeiul art. 61 alin.2, alin.3, cu ref. la art. 61 alin.4, lit. c C.pen. stabileşte cuantumul unei zile-amendă la suma de 30 lei, precum şi un număr de 200 de zile-amendă în sarcina inculpatului. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 C.pen., potrivit cărora dacă persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii în tot sau în parte, numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. În baza art. 67 alin. 1 rap. la art. 66 alin. (1) lit. i) din Codul penal, interzice inculpatului exercitarea dreptului de a conduce vehicule, pe o perioadă de 1 an calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, cu titlu de pedeapsă complementară. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (250 lei în cursul urmăririi penale şi 250 lei în fază de cameră preliminară şi judecată). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.12.2020.
Hotarare 126/2020 din 18.12.2020Având nevoie de timp pentru deliberare, instanţa amână pronunţarea pentru data de 18 decembrie 2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.12.2020Având nevoie de timp pentru deliberare, instanţa amână pronunţarea pentru data de 17 decembrie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.12.2020Repune cauza pe rol pentru exprimarea, de către inculpat, a unui punct de vedere cu privire la acordul/dezacordul pentru prestarea de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în eventualitatea stabilirii unei astfel de obligaţii în sarcina sa.
Incheiere de sedinta din 22.10.2020Având nevoie de timp pentru deliberare, instanţa amână pronunţarea pentru data de 22 octombrie 2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.10.2020Având nevoie de timp pentru deliberare, instanţa amână pronunţarea pentru data de 15 octombrie 2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.10.2020Având nevoie de timp pentru deliberare, instanţa amână pronunţarea pentru data de 07 octombrie 2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.10.2020Având nevoie de timp pentru deliberare, instanţa amână pronunţarea pentru data de 01 octombrie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.09.2020Termen acordat în vederea efectuării expertizei medico-legale
Incheiere de sedinta din 23.07.2020Termen acordat faţă de lipsa inculpatului. Cerere de amânare.
Incheiere de sedinta din 25.06.2020Preschimbă termenul din data de 21 mai 2020, pentru data de 25 iunie 2020, având în vedere Decizia nr. 54/14.05.2020 a Preşedintelui Judecătoriei Rupea
Rezolutie din 21.05.2020Preschimbă termenul din data de 26 martie 2020, pentru data de 21 mai 2020, având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din data de 13 martie 2020
Rezolutie din 26.03.2020Termen acordat în vederea emiterii unei adrese către Poliţia Oraşului Rupea, cu solicitarea de a comunica relaţii necesare soluţionării cauzei
Incheiere de sedinta din 27.02.2020Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor nr. 3/29.01.2020 prin care s-a hotărât suspendarea activităţii instanţei începând cu data de 29.01.2020, pe durată nedeterminată, amână cauza şi acordă termen de judecată la data de 27.02.2020.
Incheiere de sedinta din 30.01.2020Termen acordat în vederea emiterii unei adrese către Poliţia Oraşului Rupea, cu solicitarea de a comunica relaţii necesare soluţionării cauzei
Incheiere de sedinta din 28.11.2019