S*** L***** L** S********** R****** L**** S****** L*****
ReclamantU******* A************ T********** C***** S********** R****** L**** P*****
PârâtAdmite ca întemeiată cererea reclamantei SOCIETATEA COMERCIALĂ LKW SRL Buzău,prin reprezentant legal Stanciu Lucian, în cauza formulată în contradictoriu cu pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA SMEENI,reprezentată în justiţie prin primar,şi în consecinţă: În temeiul prevederilor art.442 cod proc.civilă, îndreaptă eroarea materială strecurată în sentinţa civilă nr.712/16.12.2019 în sensul că numele reclamantei se va citi SOCIETATEA COMERCIALĂ LKW SRL BUZĂU şi nu Societatea Comercială L.K.W.SRL Buzău, aşa cum din eroare a fost înscris. Îndreptarea se face în ambele exemplare ale hotărârii. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data comunicării încheierii. Cererea de apel se depune la Judecătoria Pogoanele. Cercetată în camera de consiliu şi pronunţată astăzi, 30 martie 2020,prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de grefa instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 30.03.2020Admite ca întemeiată acţiunea civilă formulată de reclamanta SOCIETATEA COMERCIALĂ L.K.V.SRL BUZĂU,prin reprezentant legal Stanciu Lucian şi prin reprezentant convenţional avocat Nartea Emilia-Simona, în contradictoriu cu pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA SMEENI,reprezentată în justiţie prin primar,şi în consecinţă: Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 16.465,35 lei reprezentând despăgubiri civile pentru daune contractuale,precum şi la plata unei penalităţi de întârziere la plată de 0,1%/zi întârziere,conform prevederilor pct.13.2 din contractul de lucrări nr.1/29.10.2010,calculată asupra celor 3 sume de câte 5.488,45 lei de la datele de 1 decembrie 2014,1 ianuarie 2015 şi 1 februarie 2015. În temeiul prevederilor art.453 alin.1 rap.la art.451 alin.1 şi 452 cod proc.civilă obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.438,25 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru şi parţial onorariul avocatului. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit prevederilor 466 alin.1 şi art.468 alin.1 cod proc.civilă. Cererea de apel se depune la Judecătoria Pogoanele,sub sancţiunea nulităţii, conform prevederilor art.471 alin.1 cod proc.civilă. Pronunţată astăzi, 16 decembrie 2019,prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 712/2019 din 16.12.2019