U*** M***** - D***** - R*********** L**** A* M****** U*
PârâtU*** E******** - R*********** L**** A* M****** U*
PârâtRespinge cererea formulată de reclamantul Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia în contradictoriu cu pârâta Uzea Raisa Maria - prin reprezentanţi legali Uzea Marius Daniel şi Uzea Ecaterina. Obligă pe reclamant către pârâtă la 9.610 lei cheltuieli de judecată. Cu apel. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare 724/2020 din 22.09.2020Amână pronunţarea la data de 22.09.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.09.2020Respinge cererea de chemare în garanţie formulată de reclamantul Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia. Admite proba cu înscrisuri, pentru reclamant, şi ia act că o parte din acestea au fost depuse la dosar. De asemenea, admite proba cu înscrisuri, solicitată de pârâţi, în sensul celor solicitate, respectiv, ia act că o parte din acestea au fost depuse la dosar, urmând ca apărătorul pârâţilor să depună copii ale înscrisurilor aflate în dosarul penal nr.453/312/2015, în dosarele de executare silită şi în dosarul de lămurire a înţelesului şi întinderii aplicării dispozitivului, aflat în soluţionarea CAB. Dispune amânarea cauzei la data de 15.09.2020, termen acordat în cunoştinţa părţilor.
Incheiere de sedinta din 18.08.2020